Răscumpărarea plătită de familie nu l-a salvat pe Pr. Moisés Fabila Reyes, în vârstă de 84 de ani, responsabil de corul bazilicii Sfintei Fecioare din Guadalupe. Trupul său a fost găsit în data de 25 aprilie în Cuernavaca, orașul în care a fost răpit pe 3 aprilie a.c.
Răpitorii au contactat imediat familia preotului, cerând suma de 2 milioane de pesos (aproximativ 86.000 de euro), în schimbul eliberării ostaticului. Suma cerută a fost plătită, dar acest lucru nu a evitat răul. Potrivit rapoartelor preliminare, preotul nu ar fi suportat condițiile dure de detenție impuse. Pr. Moisés Fabila Reyes este al treilea preot ucis în Mexic într-o săptămână, și al cincilea din acest an.
Alte victime în anul 2018: Pr. German Miniz Garcia (5 februarie), Pr. Ivan Anorve Jaimes (5 februarie), Pr. Rubén Alcàntara Dìaz (18 aprilie), Pr. Miguel Contreras (21 aprilie).
Traducere: Liviu Ursu