de Andrea Brugnoli
În această duminică, 8 aprilie, Biserica Catolică celebrează în mod solemn Sărbătoarea Divinei Milostiviri, un eveniment trăit în fiecare an în prima dumincă de după Paști, fiind instituită de către Papa Ioan Paul al II-lea în timpul anului jubiliar din 2000. Nu e o întâmplare faptul că acel Papă sfânt a murit în apropierea acestei Sărbători, în 2 aprilie 2005. De altfel nu e deloc întâmplător că un Papă polonez a proclamat această sărbătoare, foarte mult dorită de o soră sfântă din Plock, Polonia, sora Faustina Kowalska. Ea a scris în celebrul Jurnal că a avut în 1931, o revelație cu Isus Înviat, care a zis: ”Eu doresc să existe o sărbătoare a Milostivirii. Vreau ca icoana, pe care o vei picta, să fie binecuvântată solemn în prima duminică de după Paști; această duminică trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii”. În anii următori, conform studiilor făcute de părintele I. Rozychi, Isus a revenit cu această cerere în 14 apariții succesive, precizând ziua sărbătoririi în calendarul liturgic al Bisericii, cauza și scopul instituirii sale, modul cum să fie pregătită și celebrată precum și harurile legate de ea.
În ce privește modul de celebrare a sărbătorii Isus și-a exprimat două dorințe:
- icoana Milostivirii să fie în ziua aceea solemn binecuvântată public, adică liturgic, venerată;
-preoții să vorbească sufletelor de această mare milostivire divină, pentru a trezi în acest fel încrederea în credincioși.
Mărirea acestei sărbători se arată și în promisiuni: „În ziua aceea, cine se va apropia de izvorul vieții va primi iertarea completă a păcatelor și a pedepsei”, precum a zis Isus. Acest har, explică părintele I Rozycki, „e ceva mult mai mare decât indulgența plenară. Aceasta din urmă, se referă la ștergerea pedepselor temporare, primite datorită păcatelor făcute (...). Deoarece ștergerea păcatelor și a pedepsei e un har sacramental a sfântului Botez, în promisiunile făcute Cristos a legat ștergerea păcatelor și a pedepsei de Împărtășania primită la sărbătoarea Milostivirii, adică din acest punct de vedere a ridicat-o într-un anumit fel la rangul de al doilea botez”.
Biserica a concretizat această dorință dăruind indulgență plenară în anumite condiții (Spovadă, Împărtășanie și rugăciune la inteția pontifului) credinciosului care în Duminica de după Paști, a ”Milostivirii Divine”, în orice biserică sau oratoriu, cu inima desprinsă de orice păcat, chiar și venial, participă la acte de pietate făcute în onoarea Milostivirii Divine, sau cel puțin să recite, în prezența Sfintei Euharistii, public expusă sau păstrată în tabernacol, Tatăl Nostru și Crezul, adăugând o invocare către Domnul Isus Milostivul (de exemplu „Isuse Milostive, mă încred în Tine).
Dar de ce ”milostivire” este vorba? Cu siguranță nu despre care se vorbește în fiecare zi în mass-media. Dumnezeu e milostiv în fiecare acțiune a Sa, care are întotdeauna ca scop nu moartea păcătosului, ci să se convertească și să trăiască, precum zice Scriptura. Milostenia nu este un fel de ”pătură” cu care Dumnezeu acoperă păcatele oamenilor, fără să ia în calcul forța distructivă. Ca și un medic bun, Dumnezeu vrea vindecarea noastră totală din ghearele teribilului cancer ce ne distruge: păcatul.
În primul act al milostivirii Sale divine este judecata Sa corectă. Dumnezeu vede întreaga dramă a răului și nu o ascunde: dacă ar face-o l-ar amăgi pe om, lăsându-l în condiția sa care-l ține departe de El însuși. Dumnezeu vrea să ne salveze, motiv pentru care l-a trimis pe Fiul Său Isus. El, i-a explicat sorei Faustina, a cerut instituirea sărbătorii deoarece „sufletele mor, în ciuda Patimilor Mele (...) dacă nu vor adora milostivirea Mea, vor muri pentru totdeauna”. Milostivirea de care vorbește este acțiunea creatoare a lui Dumnezeu care ne înnoiește și ne sfințește, făcându-ne capabili de o nouă viață.
Să primim milostivirea lui Dumnezeu, deci, înseamnă să credem că Patimile lui Isus ne-au spălat cu adevărat de orice păcat și, așadar, ne-au făcut cu adevărat capabili de o nouă viață ca fii a lui Dumnezeu. Cine a primit milostivirea, nu va putea trăi ca înainte, ci va face opere de caritate și va trăi ”după cuvântul lui Dumnezeu”.
E total diferit de modul de a gândi precum: ”chiar dacă sunt păcătos, pot să trăiesc în continuare în păcat, deoarece oricum Dumnezeu mă iartă”! Milostivirea lui Dumnezeu, din contră, ne face cu adevărat sfinți și ne înnoiește, nu din cauza meritelor noastre, ci pentru Patimile Domnului, unicul nostru medic și salvator.
Surprinde insistența, în aceste ultime două secole, asupra acestei teme a milostivirii: sfânta Tereza de Lisieux se oferă ca victimă Iubirii milostive pentru salvarea săracilor păcătoși; sfânta Faustina imploră Biserica să proclame această sărbătoare; un sfânt Papă o proclamă la începutul noului Mileniu și astăzi, Papa Francisc anunță în ajunul centenarului aparițiilor Fecioarei la Fatima un „jubileu al milostivirii”. Suntem în timpul amenințărilor nucleare, violențelor terorismului, a distrugerii omului și a familiei prin ideologia de Gen și suntem în plină dictatură a relativismului, denunțat de Papa Benedict.
Răspunsul lui Dumnezeu nu este pedeapsa pe care o merităm, ci ne oferă milostivire. Cu adevărat ultima frontieră. Ultima chemare a unei umanităţi epuizate. Înainte de glorioasa Sa reîntoarcere. Iată de ce această sărbătoare e foarte importantă. Este divină. Este un timp de har. Este o inivitație ce vine din Iubirea trinitară.
Traducere: AMR
