Adevăratul creștin nu se oprește niciodată la primul har pe care îl primește, dar merge mereu înainte pentru că dorește bucuria de a sta cu Domnul: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată în dimineața de luni, 12 martie a.c., în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului. Făcând un comentariu la lecturile biblice ale zilei (Is 65,17-21; Ps 29; In 4,43-54), pontiful a subliniat necesitatea de a ”păstra vie propria dorință” și de a nu se mulțumi cu ”aperitivul”.
"Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!" (In 4,48). Este reproșul pe care Isus, la evanghelia zilei, îl adresează funcționarului regal care venise să-i ceară vindecarea fiului său. Lumea știa că Isus făcuse deja multe minuni. La prima vedere, s-ar spune că Isus își pierde răbdarea pentru că minunea pare să fie singurul lucru care îi interesa pe când, a notat Sf. Părinte, Isus aștepta altceva:
Papa Francisc: «Unde este credința voastră? Să vezi un miracol, o minune și să spui: ”Tu ești puternic, tu ești Dumnezeu”, da, este un act de credință, dar mic de tot. Pentru că este evident că acest Om are o putere mare, dar credința abia începe și apoi e necesar să meargă înainte. Unde este dorința ta de Dumnezeu? Pentru că credința aceasta este: să ai dorința de a-l găsi pe Dumnezeu, de a-l întâlni, de a fi cu El, de a fi fericit împreună cu El».
Care este, de fapt, marea minune pe care Domnul o săvârșește? Este cea despre care se vorbește la prima lectură a celebrării euharistice, luată din cartea profetului Isaia: ”Iată, eu creez ceruri noi şi un pământ nou, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă întotdeauna pentru ceea ce creez eu” (Is 65, 17-18). Domnul atrage dorința noastră înspre bucuria de a fi cu El.
Papa Francisc: «Când Domnul trece prin viața noastră și face o minune în fiecare dintre noi, iar fiecare dintre noi știe ce a făcut Domnul în viața sa, nu se termină totul acolo. Aceasta este o invitație de a merge înainte, de a continua să parcurgi drumul, de ”a căuta fața lui Dumnezeu”, cum spune Psalmul, a căuta această bucurie».
Minunea, așadar, este doar începutul, iar papa se întreabă ce poate să creadă Isus despre atâția creștini care se opresc acolo, la primul har primit, care nu înaintează pe cale și se comportă ca unul care, la restaurant, se hrănește cu aperitivul și pleacă acasă fără să știe că ce e mai bun vine după aceea.
Papa Francisc: «Pentru că sunt mulți creștini care stau pe loc, care nu înaintează pe cale, creștini prinși în nisipul lucrurilor de fiecare zi – buni, creștini buni – dar care nu cresc, rămân mici. Creștini parcați: se parchează pe sine. Creștini în colivie care nu știu să zboare cu gândul la această realitate frumoasă la care Domnul ne cheamă».
Pontiful a încheiat cu o serie de întrebări valabile pentru orice creștin: ”Cum este dorința mea? Îl caut eu pe Domnul, sau mi-e teamă, sunt mediocru? Care este măsura dorinței mele? Aperitivul sau întregul ospăț?”. Apoi, îndemnul final: ”Să păstrăm vie dorința noastră, să nu ne acomodăm prea mult, să mergem un pic înainte, să riscăm. Adevăratul creștin riscă, iese din ceea ce este sigur”.
(rv – A. Masotti – A. Dancă)
