"Sfinţenia înseamnă uniunea perfectă cu Cristos": de la această viziune, ce reflectă preocuparea generală a Conciliului Vatican al II-lea de întoarcere la izvoarele biblice şi patristice, a pornit predicatorul Casei Pontificale, părintele Raniero Cantalamessa (din Ordinul Fraților Minori Capucini) în cea de-a doua predică din Postul Mare, pronunţată vineri dimineaţă (2 martie a.c.), în Capela"Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic, în prezenţa papei Francisc şi a mai multor membri ai Curiei romane. Cea de-a doua Predică de Postul Mare a fost precedată de rugăciunea canonică a Orei a Treia.
«Alături de chemarea universală la sfinţenie, Conciliul Vatican al II-lea a dat indicaţii precise privind semnificaţia sfinţeniei», a amintit părintele Cantalamessa la începutul predicii intitulată «Iubirea să fie fără ipocrizie», potrivit capitolului 12 din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani. Evidenţiind esenţa sfinţeniei creştine, ce este cristologică şi constă în imitarea lui Cristos şi în ajungerea la uniunea perfectă cu EL, părintele Cantalamessa a pus în lumină trăsăturile caracteristice sfinţeniei creştine. Numite în zilele noastre "virtuţi creştine" şi roade ale Spiritului Sfânt, trăsăturile sfinţeniei creştine – mai exact slujirea, iubirea, smerenia, ascultarea, curăţia – "nu sunt virtuţi de cultivat pentru ele însele, ci în calitate de consecinţe necesare ale acţiunii lui Cristos şi a botezului", iubirea fiind însă virtutea care le sintetizează pe toate celelalte:
P. Cantalamessa: «Agape, sau iubirea creştină, nu este una dintre virtuţi, nici chiar dacă ar fi prima dintre acestea; iubirea este modelul tuturor virtuţilor; cea de care "depind întreaga lege şi profeţii" (MT 22,40; Rom 12,9). Printre roadele Spiritului Sfânt, pe care apostolul le enumeră în Scrisoarea către Galateni 5,22, pe primul loc se află iubirea: "Rodul Spiritului este iubirea, bucuria, pacea…". Şi cu acesta începe, în mod coerent, şi pareneza despre virtuţi în Scrisoarea către Romani. Întreg capitolul al doisprezecelea este o succesiune de îndemnuri la caritate: "Iubirea să fie fără ipocrizie […]; iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească, întreceţi-vă în a vă stima unii pe alţii...(Rm 12,9)
Pentru a surprinde spiritul care uneşte toate aceste îndemnuri, ideea de bază, sau mai bine spus sentimentul avut de Paul privitor la iubirea creştină, trebuie pornit de la acea afirmaţie iniţială: "Iubirea să fie fără ipocrizie"»
RV/AM
