Durata Postului Mare în Biserica Catolică este de aproximativ patruzeci de zile. În realitate, în Biserica de rit latin calculul exact ajunge la 44 de zile, iar în Biserica de rit bizantin la 48 de zile.
Numărul patruzeci, care revine frecvent în Scripturi, joacă un rol central în determinarea duratei postului. În Noul Testament întâlnim cele 40 de zile petrecute de Domnul nostru Isus Cristos în deșert sau cele 40 de zile pe care Isus le-a petrecut cu ucenicii Săi între Înviere și Înălțare. Mai numeroase sunt referințele în Vechiul Testament: cele patruzeci de zile ale potopului; patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai; cele patruzeci de zile pe care le petrec iscoadele evreilor pentru a explora pământul făgăduinței; cele patruzeci de zile ale călătoriei profetului Ilie pentru a ajunge pe muntele Horeb; patruzeci de zile le dă Dumnezeu ninivitenilor pentru convertire înainte să le distrugă cetatea, după predicarea profetului Iona; cei patruzeci de ani petrecuți de poporul lui Israel în deșert.
Originea și istoria Postului Mare este foarte complexă. În Biserica primară Postul Mare începea cu două, trei sau șase zile înainte de Paști. Potrivit mărturiilor Sfinților Irineu și Dionisie al Alexandriei sau ale lui Tertulian, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alții două zile, adică Vineri și Sâmbătă înainte de Paști, alții trei zile sau o săptămână, dar și mai multe zile, chiar până la șase săptămâni înainte de Paști.
În secolul al IV-lea a fost fixată perioada postului la 40 de zile. Însă au existat variații în modul de calcul al acestor 40 de zile.
Tot atunci, în Biserica Răsăriteană zilele postirii au fost prelungite de postul de șase zile din Săptămâna Mare (Săptămâna Patimilor), perioadele fiind inițial separate de două zile festive: Sâmbăta lui Lazăr (pomenirea învierii lui Lazăr) și Duminica Floriilor. Astăzi, cele două perioade distincte de postire sunt numite: Postul Păresimilor sau prepascal (până la Duminica Floriilor) şi Postul Paştilor sau pascal (din Duminica Floriilor până la Înviere, în Săptămâna Patimilor).
La sfârșitul secolului al patrulea în Biserica Apuseană, și chiar și astăzi în ritul ambrozian, Postul Mare începea duminica (prima zi a săptămânii) și dura cinci săptămâni complete (1+5x7=36 de zile) și se încheia în Joia Mare din Săptămâna Sfântă, însumând un total de exact patruzeci de zile. Apoi, în secolul al V-lea, postul începe în miercurea ce precedă acea duminică, adăugându-se astfel încă patru zile, iar Vinerea și Sâmbăta Sfântă erau calculate ca făcând parte din Postul Mare, ajungându-se astfel la 46 de zile. Dar pentru că duminicile nu erau (și nu sunt) considerate zile de post se ajungea la patruzeci de zile de postire înainte de Paști.
Odată cu reforma care a urmat Conciliului Vatican al II-lea, Triduumul Pascal, cele trei zile de celebrare a morții și învierii lui Cristos, și-a recăpătat „autonomia” liturgică și astfel postul se termină cu Cina Domnului, în Joia Sfântă. Acesta este motivul pentru care astăzi Postul durează din Miercurea Cenușii până în Joia Mare, pentru un total de 44 de zile, dacă se includ duminicile. În ritul ambrozian, Postul începe în duminica după miercurea cenușii romane și se termină în seara zilei de joi, pentru un total de exact patruzeci de zile.
ACC
