Ev: Lc. 5,1-11
Două lucruri ne surprind citind evanghelia de astăzi. În primul rând faptul că Petru îi spune Domnului că este un om păcătos, ca şi cum i-ar dezvălui ceva nou; ca şi cum Dumnezeu nu ar şti deja. În al doilea rând, convingerea lui Petru că păcatele lui sunt o piedică între el şi Isus.
Oare nu ne recunoaştem şi noi? Evanghelia se revelează încă o dată o oglindă pentru sufletul nostru. Mergem de multe ori la spovadă cu frica în sân, cu ruşine. Oare credem cumva că îi spunem ceva nou lui Dumnezeu? Că îl surprindem? Că ne-ar putea spune: “La aşa ceva nu mă aşteptam din partea ta”? Uităm că suntem în faţa Domnului, care ne cunoaşte din sânul mamei noastre şi ştie foarte bine de ce suntem capabili. Un Dumnezeu care ne-a chemat nu fiindcă am fi sfinţi, ci ne-a chemat din iubire, bine ştiind toate mizeriile noastre. Iar cele mai mari mizerii ale noastre, ale oamenilor în general, nu sunt altceva, așa cum spunea sfânta Tereza de Lisieux, decât o picătură de apă aruncată pe un rug aprins. De fapt noi mergem să primim iertarea şi iubirea lui Dumnezeu, nu să comemorăm păcatele noastre. Este un loc deci al bucuriei, iar nu un loc de pedeapsă!
Dumnezeu nu ne cheamă dacă sau atunci când suntem sfinţi. Ne cheamă din iubire. Si tot ceea ce ne pune la îndemână prin Biserica, botezul, mărturisirea, cuminecarea şi multe, multe altele, ne ajută să creştem în sfinţenie. O sfinţenie ce nu e rodul strădaniilor personale, ci un dar al lui Dumnezeu: sfinţenie din sfinţenia Lui.
Dacă nu credem acest lucru, nu suntem nimic altceva decât nişte farisei: “Îţi multumesc Doamne că nu sunt ca ceilalţi. Mă rog, postesc, mă duc la Biserica, etc.”. În loc să privim iubirea necondiţionată a lui Isus, care ne iubeşte asa cum suntem, ne-am uita doar la noi: la ce am făcut sau la ce nu am făcut. Când vom înceta să ne mai punem în centrul atenţiei şi să ne dăm seama că Dumnezeu este centrul?
“Duc in altum”, deschide-ţi orizonturile, deschide-ţi inima, ieşi din cercul tău strâmt, ieşi din îngustime înspre largul infinit al iubirii lui Dumnezeu!
Este interesant faptul că tocmai acest fragment, în care Principele apostolilor descoperă şi mărturiseşte că este păcătos, ne este indicat de către exegeţi ca şi “chemarea lui Petru”. În mod aparent paradoxal, s-ar putea ca şi noi, tocmai atunci când ne simţim cu totul “incapabili” de Dumnezeu, să auzim de fapt chemarea Lui.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
