Din păcate, medicii se grăbesc prea des să le sugereze avortul mamelor de copii diagnosticați intrauterin cu o dizabilitate. Se spune că e mai bine ca acei copii să moară înainte de a vedea lumina zilei decât „să trăiască o viață inferioară calitativ”. Astfel, se uită adesea că nu există vieți de diverse calități, ci pur și simplu Viață, ceva imens și unic care se manifestă în mod irepetabil în fiecare persoană umană.
Tenorul italian Andrea Bocelli era să nu se nască, după ce medicii și-au dat seama că avea să orbească după naștere și au îndemnat-o pe Edi Aringhieri, mama lui, să îl avorteze. Dar ea nu a primit sfatul și a născut un copil care s-a bucurat să vadă lumina zilei timp de 12 ani înainte să se împlinească verdictul fatal al medicilor. Acest copil a devenit apoi un adult care i-a bucurat și inspirat pe mulți și care l-a rândul lui s-a bucurat de foarte multă iubire.
După iubirea mamei, care nu a putut renunța la el, acum se bucură de iubirea familiei. Are trei copii și o soție care îl adoră și alături de care continuă să se bucure de lumina soarelui, doar că în alt fel. Anul trecut, cei doi au fost văzuți pe o plajă împreună, ea privindu-l cu multă grijă, mândrie și admirație, în timp ce el lăsa razele soarelui să-i mângâie chipul.
Edi Aringhieri, mama tenorului, a declarat, citată de ziarul Corrriere della Sera: „Mi s-a spus să fac avort, deoarece fiul meu se va naște cu o boală congenitală care îl va face să-și piardă vederea… Am decis să duc la capăt sarcina. Am ținut să spun această poveste pentru a da putere familiilor care se confruntă cu situații similare celei pe care am trăit-o eu și familia mea”.
Într-un interviu publicat în 2016 în revista Credere, Andrea Bocelli a spus că părinții săi, Edi și Alessandro, i-au dat putere și l-au învățat să depășească obstacolele vieții „prin credința de neclintit în Dumnezeu, care, uneori, pariază pe copiii Lui, punându-i în fața unor lovituri dure… Când ai legătură cu suferința, a ta sau a altora, și mai ales atunci când la mijloc e vorba de ființe nevinovate, este agonizant să poți să recunoști și să accepți asta, pentru că mintea omului nu este făcută să înțeleagă logica lui Dumnezeu. El este etern și infinit, în timp ce rațiunea noastră tinde să se împotrivească. Dumnezeu este în mintea noastră, așa cum marea ar sta într-o găleată mică, unde, din nefericire, intră câțiva litri de apă. Cu toate astea, avem o cale privilegiată pentru a ajunge la Dumnezeu: calea inimii.
Obiectiv vorbind, fără credință este dificil să dai un sens vieții. Fără credință, trecerea noastră pe acest pământ este o tragedie anunțată care, în cel mai bun caz, se sfârșește cu bătrânețe, boală și moarte”.
