În ultimii 300 de ani, Biserica Unită cu Roma a însemnat pentru transilvăneni supravieţuire natională, emancipare culturală, un sprijin pentru păstrarea ființei naționale.
„Pe fondul ascensiunii identităților naționale de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XIX-lea, Biserica Greco-Catolică din Transilvania devine exponentul identității românești”, afirmă prof. dr. Ioan Horga, decanul Facultații de Istorie din cadrul Universitații din Oradea.
„Sunt puține națiunile și popoarele acestei lumi care să datoreze bisericii atât cât datorează românii transilvăneni”, spune lector dr. Ana Sima, istoric la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Biserica greco-catolică i-a unit în jurul ei pe românii transilvaneni şi a luptat pentru păstrarea valorilor culturale şi politice.
„Românii din Transilvania au investit în biserică extraordinar de mult și mai ales, biserica a devenit instituția lor supremă. În numele lor, biserica s-a erijat, i-a reprezentat, și mai ales a reprezentat singura instituție de afirmare politică și culturală. Din punct de vedere cultural, meritul a fost incontestabil, și dacă vreți, greu de cuantificat astăzi. De ce? Încă din secolul al XVIII-lea, această Biserică, pe culuarul recunoscut de autoritatea habsburgică, în contextul reformismului iosefin, pune bazele primelor rețele școlare în Transilvania”, mai spune lector dr. Ana Sima.
Școala Ardeleană s-a format în jurul Bisericii greco-catolice şi în acest fel a fost ţinută vie în Transilvania năzuinţa de unitate cu românii de dincolo de Carpaţi.
„Merită reținut momentul 1918. Este momentul în care, ca o dovadă a recunoașterii pe care această Biserică a avut-o la moștenirea politico-culturală a românilor transilvăneni, este faptul că tânărului episcop, pe atunci, Iuliu Hossu, avea doar 31 de ani, fusese abia numit episcop de Gherla, Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie, atunci când se decretează unirea Transilvaniei cu România, îi încredințează lui alături de episcopul mai învârstă pe atunci, ortodox, Cristea, dreptul de a citi declarația de unire a Transilvaniei cu România”, afirmă lector dr. Ana Sima.
În 1948, din ordinul lui Stalin, comunistii intezic Biserica Greco-Catolică și o scot în afara legii. Astfel, bolşevicii au vrut să distrugă orice legătură cu Occidentul.
Apoi a început prigoana împotriva celor care nu acceptau să renunţe la credinţa lor. Patrimoiul Bisericii Unite cu Roma a fost confiscat şi naţionalizat, iar lăcaşurile de cult au devenit parohii ortodoxe.
„În 89 ne-am orientat toată energia în lupta pentru bisericile de piatră. Desigur, a fost o luptă necesară și bună, dar nu trebuia asta să facem. Trebuia cu precădere să ne ocupăm de bisericile vii, de acele biserici, să încercăm să refacem aici în zona această bisericile vii, având pe Iisus Hristos în suflet și în trup”, spune Matei Boilă, preot greco-catolic şi fost deţinut politic.
În perioada comunistă, preoții au continuat în mod clandestin să oficieze slujbe de cununie, botez și înmormântare, deși știau că pot plăti scump pentru credința lor. După decembrie 1989, Biserica greco-catolică a intrat din nou în legalitate, dar nici acum patrimoniul său nu a fost restituit în întregime.
