Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13,7).
Îmi vine greu să scriu la trecut despre un om care, până nu demult, era între noi şi chiar reprezenta un reper pentru viaţa spirituala a multor tineri care, la începutul anilor '90, au căutat ceva şi au găsit tocmai datorită acestui om de mare valoare. Este vorba de părintele, de fericită amintire, Pârvu Marius. Da, fericită este amintirea despre acest om a lui Dumnezeu care, în cei 4 ani ce i-a petrecut în Reghin ca şi preot, a reuşit cu adevărat să semene Cuvântul Domnului.
Ieşiţi de sub comunism, reghinenii greco-catolici s-au văzut liberi în a-și exprima liber toate durerile şi mai ales dorinţele de a sluji lui Dumnezeu, liberi de orice constrângere. Alături de vechea gardă, în anul 1990 s-a alăturat şi tânărul preot Pârvu Marius care, în acele momente grele ale începutului, a reprezentat o flacără de lumină pe drumul tineretului din biserică. Era o mare foamete de spiritualitate în acei ani binecuvântaţi iar noi, tinerii reghineni, nu făceam excepţie deoarece timpurile noi veniseră nu doar cu libertăţi ci şi cu provocări care trebuiau ,,cântărite” de o minte clară, puternică şi înfiptă în Sfânta Scriptură. Aceste daruri Dumnezeu le-a dăruit acestui slujitor binecuvântat dar, mai presus, i-a dăruit darul vorbirii cu sufletele tinerești din orașul reghinean. Oameni simpli, autorităţi, intelectuali, greco-catolici sau de altă religie reprezentau auditoriul fiecărei slujbe în care părintele Marius nu concepea să nu predice cu râvnă pe Cel de Sus. Zeci şi sute de oameni s-au hrănit din predicile lui dar mai ales noi, tinerii, ne simţeam binecuvântaţi deoarece, după fiecare slujbă, părintele îşi făcea timp pentru întrebările noastre, pentru ale noastre probleme pe care mereu le explica cu mult tact, cu zâmbet pe buze, cu cântare, toate acoperite cu mult bun simţ şi mai ales cu rugăciune.
Greu ne puteam despărţi... şi parcă fiecare despărţire aducea dorinţa de revedere. De aceea, pentru a fi mai mult timp împreună, părintele şi-a pus la dispoziţie una dintre camerele apartamentului său unde, înghesuiţi, studiam Scriptura, ne rugam, învăţam pricesne, puneam întrebări despre viaţă şi ascultam învăţături pe care, unii dintre noi, nu le-au auzit în casa lor. Erau bune sfaturile părintelui dar, la fel de buni erau biscuiţii şi ceaiul pe care doamna preoteasă îi oferea cu largheţe tinerilor ce îi călcau pragul casei făcându-i astfel pe toţi să se simtă bine. Toţi ne-am dorit o astfel de casă, toţi ne-am dorit o astfel de familie şi parcă azi ne dorim să mai avem şansa de a ne revedea cu toţii în acea cameră binecuvântată....
Marele merit al părintelui a fost râvna pentru Casa lui Dumnezeu. Nu doar noi, cei din Reghin, am beneficiat de prezenţa lui, ci şi creştinii din satele apropiate Reghinului cum ar fi: Poarta, Ercea, Băiţa, Frunzeni, Sânmihai, Sântu, Breaza.... Precum în Reghin, şi în aceste parohii predicile dânsului au adunat mulţi credincioşi, dar mai ales tineri împreună cu care, noi cei din Reghin, organizam adesea ieşiri în natură, excursii, drumeţii toate supravegheate de părintele nostru sufletesc.
Spune Cartea Sfântă: ,,Cel ce seamănă cu lacrimi, va secera cu bucurie...” şi aşa este! Nu cred că nu au existat lacrimi și suspine în lucrarea spirituală, dar efortul părintelui nu a fost în zadar. Cuvântul semănat a rodit în sufletele tinerilor ce şi-au dorit să studieze teologia făcând ca azi ,,secerişul” să fie bogat: 8 preoţi şi alţi câţiva absolvenţi de teologie. Alături de aceasta, prietenii care durează de zeci de ani, cariere dăltuite cu migala Cuvântului lui Dumnezeu şi mai ales familii frumoase ce au crescut şi cresc şi azi datorită sfaturilor primite de la Omul lui Dumnezeu.
Au trecut ani de atunci.... Ce au căutat şi ce au găsit tinerii din Reghin? Tot ceea ce aţi citit acum. Duminică însă, am pierdut pe cel ce ne-a strâns împreună... La Sânnicolau Mare am pus în groapă, alături de fiul său Felix, pe părintele Marius şi parcă de atunci lumea e mai săracă, tristă şi lipsită de putere. Ne simţim orfani şi parcă ochii noştrii au mereu un val de lacrimi care se revarsă în amintirea duhovnicului nostru. Da, rămân amintiri şi lacrimi dar, asupra tuturor, rămâne binecuvântarea faptului de fi cunoscut un Om prieten cu Dumnezeu. Doamne, dă odihnă sufletului credinciosului Tău slujitor!
Pr. Gabor Balint Gabriel și fiii spirituali ai părintelui Marius Pârvu
