„Odată, o studentă de la inginerie m-a căutat, întrucât se plângea de depresie. Trecuse pe la şapte psihiatri şi luase aproape toate tipurile de antidepresive.Era descurajată. Viaţa nu avea culoare. Speranţa i se risipise. Durerea depresiei, care este ultimul stadiu al suferinţei umane, îi răpise sensul vieţii. Căderea ei emoţională m-a mişcat. I-am spus că nu trebuia să accepte faptul că era bolnavă. Putea răsturna jocul. Recuperarea capacităţii de a-şi conduce propriul eu putea să potenţeze efectul medicamentelor şi s-o facă să-şi recapete bucuria de a trăi. I-am spus că avea în interiorul ei resurse care nu erau folosite suficient, l-am explicat că, deşi importantă, medicaţia avea un rol secundar în tratament.
Cine era actorul principal? Gestiunea gândurilor negative şi a emoţiilor angoasante.
A învăţat că tot gunoiul care trecea prin scena minţii sale era înregistrat în mod automat în memorie şi nu mai putea fi şters, ci doar reeditat. A înţeles că, pentru a face această reeditare, trebuia nu doar să-şi înţeleagă toate rănile trecutului, ci şi să respingă fiecare gând negativ şi fiecare emoţie perturbatoare.
În felul acesta, încet, încet, tânăra fragilă a încetat să mai fie victima problemelor sale şi a început să-şi rescrie povestea vieţii şi să contemple ceea ce era frumos. Florile au răsărit după lunga şi insuportabila iarnă. Tânăra s-a făcut mai frumoasă. Toţi cei care trec prin haosul depresiei, al panicii, al fobiilor, al pierderilor, şi îl depăşesc, devin mai frumoşi pe dinăuntru.
Autocompătimirea, acceptarea şi lipsa de motivaţie pentru a lupta sunt obstacole serioase în calea depăşirii unei tulburări emoţionale.
Controlul gândurilor este punctul central al tratamentului psihoterapeutic în oricare curent de gândire. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem şi faptul că acest control este punctul central al educaţiei, deşi ştiinţa nu înţelege prea bine această chestiune.
Dacă tinerii nu învaţă să-şi controleze gândurile, vor fi o barcă fără cârmă, marionete ale propriilor probleme.
Sarcina cea mai importantă a educaţiei este transformarea fiinţei umane în propriul său lider – lider al gândurilor şi emoţiilor sale.
Şcolile din toată lumea îi învaţă pe elevi să conducă firme şi aparate, dar nu-i pregătesc pentru a-şi controla şi să-şi ţină în frâu gândurile. Sunt nenumăraţi cei care au succes profesional, dar sunt sclavii propriilor gânduri. Viaţa lor emoţională este mizerabilă. Ei înfruntă lumea, dar nu ştiu să-şi înlăture din minte ceea ce este inutil.
Am tratat medici, avocaţi şi manageri inteligenţi, atunci când e vorba de probleme obiective.
Cu toate acestea, o jignire îi debusolează, o critică îi distruge, o decepţie din partea apropiaţilor lor le provoacă o mare anxietate. Sunt puternici în lumea exterioară, dar lideri fragili pe terenul propriului psihic.
Profesorii fascinanţi trebuie să-şi ajute elevii să se elibereze din închisoarea intelectuală.
Cum? Independent de materia pe care o predau, trebuie să arate, cel puţin o dată pe săptămână, că ei pot şi trebuie să-şi gestioneze gândurile şi emoţiile.
Fie povestind istorioare sau vorbind direct cu ei, profesorii trebuie să explice că dacă eul, care reprezintă voinţa conştientă, nu este lider al gândurilor, el va fi comandat. Nu există doi stăpâni.
Trebuie să explicaţi că fiinţa umană are tendinţa de a-şi fi propriul său călău.
Trebuie să insistaţi pe faptul că cei mai mari duşmani ai noştri se află în noi. Numai noi înşine ne putem împiedica să fim sănătoşi şi fericiţi.
În acelaşi mod, părinţii trebuie să-şi înveţe copiii şi adolescenţii să-şi critice propriile idei negative, să se revolte împotriva temerilor lor, să-şi înfrunte necazurile şi timiditatea.
După părerea mea, gestionarea gândurilor este una dintre cele mai importante descoperiri ale ştiinţei actuale, cu mare aplicabilitate în educaţie şi în psihologie.
Dar educaţia, şcolile de pedagogie şi facultăţile de psihologie încă dormitează în acest domeniu.
Suntem specialişti în formarea de oameni pasivi.
La ce le foloseşte să înveţe să rezolve probleme de matematică, dacă tinerii noştri nu au învăţat să rezolve probleme de viaţă?
La ce le foloseşte să înveţe limbi străine, dacă nu ştiu să vorbească despre ei înşişi?
E timpul să formăm autori şi nu victime ale propriei vieţi. E timpul să prevenim bolile emoţionale printre tineri, în loc să aşteptăm să le tratăm după ce au apărut”.
Augusto Cury – “Parinti straluciti, profesori fascinanti”
