”Sărbătoarea Nașterii Domnului este sărbătoarea credinței în Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru a-i reda omului demnitatea de fiu, pierdută din cauza păcatului și a neascultării”: a spus papa Francisc în discursul adresat membrilor Curiei Romane cu ocazia tradiționalului schimb de urări înainte de Crăciun. ”Nașterea Domnului”, a mai spus Sfântul Părinte, ”este sărbătoarea credinței în inimile care se transformă într-o iesle ca să-l primească pe El, în sufletele care îi permit lui Dumnezeu să facă să încolțească din trunchiul sărăciei lor mlădița speranței, carității și credinței”. (…) Fie ca această sărbătoare, a fost urarea papei Francisc adresată Curiei Romane, ”să ne deschidă ochii ca să renunțăm la ceea ce este superfluu, fals, răutăcios și prefăcut, și să vedem ceea ce este esențial, adevărat, bun și autentic”.
Remarcând că la întâlnirile din anii precedenți a vorbit despre Curia Romană ”ad intra” (cele ce privesc realitatea internă), papa Francisc a spus că anul acesta vrea să aducă în atenție realitatea Curiei Romane ”ad extra”, sau altfel spus, ”raportul Curiei cu națiunile, Bisericile particulare, Bisericile orientale, dialogul ecumenic și cu ebraismul, islamul și celelalte religii, în general cu lumea externă”.
Papa Francisc: «Reflecțiile mele se bazează, desigur, pe principiile fundamentale și canonice ale Curiei, pe însăși istoria Curiei, dar și pe viziunea personală pe care am încercat să o împărtășesc împreună cu voi în discursurile din ultimii ani în contextul actualei reforme în curs de realizare».
Universalitatea slujirii pe care o îndeplinește Curia Romană, a remarcat Sfântul Părinte, provine și izvorăște din catolicitatea ministeriului petrin. De aceea, pontiful a scos în evidență așa numitul ”primat diaconal”, primatul slujirii, făcând recurs la celebra expresie a Sfântului Grigore cel Mare care se numea pe sine ”servus servorum Dei”: ”slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu”.
Papa Francisc: «Acest fapt este foarte important pentru a depăși logica dezechilibrată și degenerată a complotului și a micilor cercuri care, în realitate, reprezintă – în ciuda tuturor justificărilor și a bunelor lor intenții – un cancer care duce la autoreferențialitate, care se infiltrează chiar și în instituțiile bisericești ca atare, și în special în persoanele care lucrează în cadrul acestora».
Pontiful a vorbit apoi despre ”un alt pericol” pe care îl reprezintă ”trădătorii încrederii” și ”cei care profită de maternitatea Bisericii”. Altfel spus, ”persoanele care sunt selecționate cu atenție pentru a da o mai mare vigoare întregului și reformei dar, neînțelegând nivelul ridicat al răspunderii lor, se lasă corupte de ambiție sau de vanitate și, când sunt îndepărtate cu delicatețe, se auto-declară în mod eronat martiri ai sistemului, ai «Papei neinformat», ai «veghii gărzi», în loc să recite «mea culpa»”. Toate acestea, a ținut să sublinieze pontiful, nu înseamnă ”a uita de cea mai mare parte a persoanelor credincioase care lucrează cu angajare lăudabilă, fidelitate, competență, dăruire și chiar multă sfințenie”.
O altă imagine din antichitate folosită de Sfântul Părinte în discursul său ilustrează misiunea diaconilor de a fi ca ”ochii episcopului”. ”Ochiul vede ca să transmită imagini minții, ajutând-o să ia decizii și să direcționeze pentru binele întregului trup”. Relația pe care aceste imagini o sugerează este ”comuniunea de ascultare filială pentru slujirea poporului sfânt al lui Dumnezeu”. În același sens, pontiful a spus că, pornind de la ”simțurile instituționale”, departamentele Curiei romane ”trebuie să lucreze de o manieră conformă naturii și finalității lor: în numele și cu autoritatea Suveranului Pontif și întotdeauna pentru binele și slujirea Bisericilor. Acestea sunt chemate să fie în Biserică asemenea unor fidele antene sensibile: emițătoare și receptoare”.
Papa Francisc: «Am făcut recurs la expresia ”primatul diaconal”, la imaginea trupului, a simțurilor și a antenei pentru a explica faptul că tocmai pentru a ajunge în spațiile unde Spiritul vorbește Bisericilor (istoria) și pentru a realiza scopul activității (salus animarum), rezultă necesar, mai mult, indispensabil, a practica discernământul cu privire la semnele timpurilor, comuniunea în slujire, caritatea în adevăr, docilitatea față de Spiritul Sfânt și ascultarea bazată pe încredere față de superiori».
Referindu-se mai departe la relațiile pe care departamentele curiale trebuie să le cultive cu lumea externă, papa Francisc a vorbit despre raportul acestora cu națiunile, menționând rolul celei de-a Treia Secțiuni, de recentă înființare, din cadrul Secretariatului de Stat; mai departe, relația cu Bisericile particulare, subliniind importanța pregătirilor pentru adunarea generală a Sinodului episcopilor dedicată tinerilor; de asemenea, raportul cu Bisericile răsăritene, ”exemplu concret al bogăției în diversitate pentru întreaga Biserică”.
Papa Francisc: «În realitate, Biserica Romei nu ar fi cu adevărat catolică fără neprețuitele comori ale Bisericilor răsăritene și fără mărturia eroică a multor frați și surori orientali care purifică Biserica acceptând martiriul și jertfindu-și viața pentru a nu-l tăgădui pe Cristos».
Dialogul ecumenic și, în fine, cu celelalte religii, pornind de la ”sinceritatea intențiilor”, a constituit ultima parte a amplului discurs adresat de papa Francisc membrilor Curiei Romane. După cum la începutul discursului a vorbit despre sărbătoarea Crăciunului drept ”sărbătoarea credinței”, pontiful a remarcat că ”o credință care nu ne pune în criză este o credință în criză; o credință care nu ne face să creștem este o credință care trebuie să crească; o credință care nu ne ia la întrebări este o credință asupra căreia trebuie să ne punem întrebări; o credință care nu ne însuflețește este o credință care trebuie însuflețită; o credință care nu ne zdruncină este o credință care trebuie să fie zdruncinată”.
Papa Francisc: «În realitate, o credință doar intelectuală și lâncedă este doar o propunere de credință, care ar putea să se adeverească atunci când va reuși să implice inima, sufletul, spiritul și întreaga noastră ființă, când îi îngăduim lui Dumnezeu să se nască și să se renască în ieslea inimii, când lăsăm ca steaua de la Betleem să ne călăuzească la locul în care a fost depus Fiul lui Dumnezeu, nu printre regi și în lux, ci între cei săraci și smeriți. (…) Cu aceste gânduri, îmi reînnoiesc urările mele de Crăciun Fericit pentru voi și cei dragi ai voștri».
După întâlnirea desfășurată în Sala Clementină din Palatul Apostolic cu conducerea departamentelor din Curia Romană, papa Francisc a mers la ora 12.00, în aula audiențelor generale, unde era așteptat de angajații instituțiilor din Statul Cetății Vaticanului pentru tradiționalul schimb de urări înainte de Crăciun.
(rv – A. Dancă)
