Evenimentul de la Guadalupe înseamnă începutul evanghelizării cu o vitalitate care depăşeşte toate aşteptările. Mesajul lui Cristos, prin Mama sa, reia elementele centrale ale culturii autohtone, le purifică şi le dă semnificaţia definitivă a mântuirii. De aceea, Guadalupe şi Juan Diego îmbracă o semnificaţie eclezială şi misionară profundă şi sunt un model de evanghelizare perfect înculturată.
Maria ia parte la încreştinarea Americii Latine
În acest context, după 10 ani, a avut loc apariţia sfintei Fecioare acestui sărman “indios” cu numele de Juan Diego, aproape de Citta del Mexico. În dimineaţa zilei de 9 decembrie 1531, în timp ce trecea peste colina Tepeyac, pentru a ajunge în oraş, Juan Diego a fost atras de un cântec armonios de păsări şi de viziunea foarte plăcută a unei Doamne care îl chema pe nume cu gingăşie. Doamna i-a spus că este “De-a Pururi Fecioara Maria, Mama Dumnezeului Unic şi Adevărat” şi i-a spus să meargă la episcop şi să-i spună că dorea să i se ridice un templu la poalele colinei. Juan Diego a alergat îndată la episcop, dar nu a fost crezut.
Întorcându-se seara acasă, a întâlnit-o din nou, pe Tepeyac, pe Fecioara Maria, căreia i-a mărturisit insuccesul lui şi i-a cerut să fie dezlegat de misiunea care i-a fost încredinţată, declarându-se nevrednic de ea. Fecioara, însă, i-a poruncit să se întoarcă în ziua următoare la episcop care, după ce i-a pus multe întrebări cu privire la locul şi împrejurările apariţiilor, i-a cerut un semn. Sfânta Fecioară i-a promis că i-l va da în ziua următoare. Dar în ziua următoare, Juan Diego nu a putut să se întoarcă: un unchi de-al său, Juan Bernardino, este grav bolnav şi el este trimis dis-de-dimineaţă la Tlatelolco să caute un preot ca să-l spovedească pe muribund. Ajungând aproape de Tepeyac, decide să schimbe drumul, pentru a evita întâlnirea cu Doamna. Însă Doamna este acolo, înaintea lui, şi îl întreabă de ce este atât de grăbit. Juan Diego se prosternează la picioarele ei şi-i cere iertare că nu poate să împlinească misiunea pe care i-a dat-o pentru a merge la episcop, din cauza agoniei unchiului său.
Doamna îl asigură că unchiul s-a vindecat deja şi îl invită să urce pe vârful colinei pentru a culege flori. Juan Diego urcă şi, cu mare uimire, găseşte pe vârful colinei nişte foarte frumoase, “flori de Castilia”: este 12 decembrie, solstiţiul de iarnă, după calendarul iulian în vigoare pe vremea aceea, şi nici anotimpul şi nici locul, o pietrărie dezolată, nu sunt potrivite pentru creşterea florilor de acest fel. Juan Diego adună un buchet pe care i-l duce sfintei Fecioare, dar ce îi spune să le prezinte episcopului ca probă a adevărului apariţiilor ei. Juan Diego ascultă şi, ajuns în faţa prelatului, şi-a deschis mantia şi, dintr-odată, pe ţesătură (tilma) a fost văzută de toţi, imprimată, imaginea sfintei Fecioare. În faţa acestei minuni, episcopul a căzut în genunchi, şi împreună cu el toţi cei de faţă.
