(Duminica vindecării femeii gârbove)
Femeia din evanghelie este obișnuită să privească în jos, ca noi toți după păcatul strămoșesc. Postura fizică a ei, vădește o deformare nu doar a coloanei vertebrale ci mai ales una a coloanei spirituale menită să susțină creatura cea mai de preț a Domnului. Am fost creați drepți, capabili să ne plimbăm alături de Dumnezeu în răcoarea serii. Am fost creați cu puțin mai prejos decât îngerii, după cum ne spune psalmul, și împreună cu ei am avut libertatea de a-l iubi, de a-l crede și de a-l asculta pe Cel ce ne-a creat. Și tot ca și o parte dintre îngeri, am folosit prost libertatea noastră, încercând să furăm de la Cel ce toate ni le-a dăruit, răsplătind cu neascultarea pe Cel ce ne-a creat din iubire. Și inevitabil, am plătit prețul neascultării, la pachet cu fructul oprit. După cum Domnul ne avertizase, moartea a infestat viața noastră, spinii și uscăciunea au luat locul Paradisului luxuriant, iar coloana noastră vertebrală a devenit șerpuită, precum cel căruia am ales să credem.
Femeia de astăzi este oglinda întregii omenirii, precum orbii care ne vorbesc de dificultatea de a vedea adevărul, surzii despre greutatea cu care auzim Cuvântul lui Dumnezeu iar paraliticii despre imposibilitatea de a merge pe urmele Domnului. De aceea Crăciunul ne vorbește despre un Dumnezeu care alege să vină acolo unde privirea noastră poate să-l vadă: în țărână. Își face trup din țărâna noastră, se îmbracă cu umanitatea ce ne este proprie și se așează jos, pe paie, pentru ca să-l putem vedea noi, cei gârboviți de păcate. Dacă priviți o iesle de Craciun o să-i vedeți și pe pastori și pe magi privind în jos înspre Pruncul Dumnezeesc. Acolo suntem și noi prezenți. Calea lui Isus începe astfel în Betleem ca și o cale de vindecare și se încheie cu Crucea înălțată împreună cu privirile noastre. Privind Iubirea răstignită pe Cruce, prevestită deja în Betleem de grota întunecată și de scutecele ce aduc aminte de giulgiul de înmormântare, avem șansa vindecării. Veninul minciunii șarpelui, ce ni-l prezenta pe Dumnezeu ca pe un dușman, este anihilat de viziunea iubirii supreme: Dumnezeu își jertfește Unicul Fiu din iubire pentru noi! Cine mai poate crede minciunii șarpelui? Privind la această iubire răstignită, coloana noastră redevine fermă și dreaptă.
Însă chiar și aici, libertatea noastră intră în joc. Fiindcă dacă avem pe de o parte sutașul roman care privește în sus și spune “Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!”, îi avem în aceeași scenă pe mai marii lui Israel care își desprind privirea de la Cruce și se reîntorc, șerpuitori, înspre țărâna ce le este atât de cunoscută.
La fel este și în Evanghelia de astăzi și în viața noastră. O avem pe femeie gârbovă ce devine fiică a lui Avram și care dă mărire lui Dumnezeu. Însă îl vedem și pe mai-marele sinagogii care rămâne fiu al lui Adam și gârbov, refuzând vindecarea propusă de Isus. Și atunci, pentru noi, a fi sau a nu fi gârbovi, aceasta-i întrebarea!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 13,10-17
În vremea aceea învăţa Isus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un spirit de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; iar Isus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi dadea mărire lui Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Isus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: sase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.