O zi de recunoștință și rugăciune, sub semnul speranței creștine: vizita Preasfinției Sale Claudiu la Dăbâca
Ziua de 15 septembrie 2024, Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, a fost o zi de mare sărbătoare, petrecută în rugăciune de recunoștință și sub semnul speranței creștine de către sutele de credincioși care l-au primit pe Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, în parohia greco-catolică Dăbâca, din protopopiatul Someș, parohie păstorită de pr. Daniel Mureșan.
Ierarhul a fost întâmpinat în curtea bisericii de către pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I – originar din Dăbâca -, de pr. Daniel Mureșan, preotul greco-catolic din Dăbâca împreună cu comunitatea parohială, de primarul comunei, Emil Cioban, de viceprimarul Sorin Borșan și alte autorități. L-au întâmpinat, de asemenea, copii cu pâine și sare, alți copii care au oferit Ierarhului flori. Au fost de față mai mulți preoți, din Eparhia de Cluj-Gherla și din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, sosiți împreună cu credincioși. Între ei, o comunitate din Poiana Turda cu pr. Cristian-Florin Fetița, un grup de credincioși din Cluj-Napoca, de la Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, precum și pr. Marius Furtună, rector al Seminarului Teologic eparhial, care s-a alăturat studenților seminariști la această celebrare. Tot din Cluj-Napoca, a venit pr. Petru Chirtoș, paroh al parohiei Cluj-Mănăștur II. Cu toții, o mulțime reunită spre a-i aduce mărire lui Dumnezeu și mulțumire pentru întregul parcurs spiritual plin de roade de credință al parohiei greco-catolice Dăbâca. Un parcurs marcat, acum, sărbătorește, de această nouă vizită pastorală a Episcopului de Cluj-Gherla – semn de speranță, întărire în credință și binecuvântare.
În primele momente ale vizitei, în rugăciune, împreună cu preoții, Ierarhul a binecuvântat biserica „Nașterea Maicii Domnului” cu apă sfințită, la încheierea unor lucrări de înfrumusețare. Sfânta Liturghie a fost celebrată apoi în curte, sub soarele zilei frumoase de toamnă, în această parohie cu rădăcini adânci în istoria Bisericii Române Unite cu Roma. Cuvântul de învățătură l-a rostit Preasfinția Sa Claudiu, despre frumusețea Creației, despre darul înaintașilor – cel mai important, moștenirea credinței -, despre prezența lui Dumnezeu odinioară, și aceeași prezență acum, „dincolo de toate persecuțiile și dificultățile care au trecut peste acest popor”. A spus: „Această mărturie este importantă într-un an pe care Sfântul Părinte Papa Francisc l-a dedicat speranței. Și în Episcopia de Cluj-Gherla, anul pastoral care a început este dedicat speranței. Și văzând felul în care se succed generații de credincioși înțelegem că speranța, în sens creștin, nu este doar ceva vag, un fel de gândire spre viitor cu o anumită teamă, speranța creștină este mult mai mult decât atât, fiindcă se fundamentează tocmai pe încercările prin care trece omenirea, Biserica. Privind la înaintașii noștri și la felul în care noi astăzi suntem aici prin credința lor, înțelegem ce înseamnă speranța. Acei oameni au avut speranță în Dumnezeu. Ei nu s-au îndoit de ajutorul lui Dumnezeu, nu s-au îndoit că Dumnezeu nu își abandonează niciodată poporul.”
Ierarhul s-a oprit apoi la Evanghelia duminicii, Mc 8,34-38;9,1, despre chemarea lui Isus: „Oricine dorește să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să îmi urmeze Mie”. A arătat că „lepădarea de sine” cerută de Mântuitorul este modul Său de a dărui – fiindcă Dumnezeu cere ceva, pentru a dărui mult mai mult decât cere, a se dărui celui ce alege să- îl urmeze, iar crucea este „semnul iubirii lui Dumnezeu”. A explicat: „Dumnezeu mă iubește atât de mult încât ceea ce El vrea pentru mine este binele meu. Așadar, lepădarea de sine capătă în acest context o cu totul altă valoare. Apoi cere «să își ia crucea» – ce înseamnă să ne luăm crucea? Bineînțeles atunci când ne gândim la cruce, cu toții ne gândim la suferință. La încercările noastre, la dificultățile noastre. Și există o parte de adevăr. Dar, atunci când ne gândim la cruce trebuie să ne gândim în primul rând la Crucea lui Cristos. Și când ne gândim la Crucea lui Cristos ne gândim la iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi. Crucea nu este simbolul suferinței și al morții. Crucea este simbolul iubirii. Fiindcă atunci când privim Crucea îl privim pe Fiul lui Dumnezeu care din iubire pentru noi a ales să vină, să sufere și să moară pentru noi, în locul nostru.” Iar urmarea lui Isus – a mai explicat – înseamnă a merge pe calea pe care Isus a creat-o în „jungla acestei lumi”. Este „o cale care trece dincolo de această lume. Care ne duce la liman. Noi nu avem nevoie să inventăm o altă cale, ajunge să mergem pe urmele pașilor Lui. Și dacă mergem pe urmele pașilor Lui vom ajunge la viața veșnică.”
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa Claudiu și preoții, împreună cu studenții teologi, diaconi, subdiaconi, lectori au oficiat un Parastas de pomenire în memoria păstorilor acestei comunități dinainte, și până la redeschiderea parohiei după perioada de clandestinitate: pr. Tiberiu Marțian (1922-2003), Prelat papal mărturisitor al credinței în închisoare, și pentru tatăl său, pr. Iuliu Marțian. A participat la celebrare, și s-a unit în rugăciune la slujba Parastasului, preoteasa Cornelia Marțian, soția pr. Tiberiu Marțian de vie amintire.
Pr. Mircea Marțian, fiu și nepot al preoților pomeniți în rugăciune, a rostit câteva gânduri „in memoriam”. A afirmat mai întâi, în rezonanță cu chemarea la speranță a Sf. Părinte Papa Francisc pentru timpul actual al Bisericii, că „speranța nu dezamăgește”. Și a evocat cu emoție pagini încă vii ale trecutului, cu pilde de jertfire pentru Domnul, credință și iubire creștină, dinainte și de după ieșirea la lumină a Bisericii Române Unite. Și-a amintit începuturile de după 1989, cum la Dăbâca, s-a dus o luptă, vreme de 10 ani pentru recuperarea casei parohiale, transformată apoi, pas cu pas, în actuala biserică parohială. Spațiile care au aparținut parohiei greco-catolice înainte de 1948 au fost mai întâi retrocedate, printr-o hotărâre a Consiliului local, hotărâre ulterior atacată, pentru ca, în cele din urmă, „în instanță s-a hotărât ca această casă să revină la noi”. A continuat: „Speranța nu dezamăgește: îmi aduc aminte cum tatăl meu, misionar fiind, și mergând în diferite parohii, spunea: «Cum pot eu să îl mărturisesc pe Cristos în alte comunități, dacă la mine în sat nu fac nimic. Și, am început în acea casă să amenajăm o capelă»”, în care, mai întâi, au ajutat și veneau doar câțiva credincioși, în mijlocul și a unor tensiuni locale care existau.
Și a amenajat capela care, apoi, „avea să devină catedrala hirotonirii mele, în 25 noiembrie 2001, într-o zi în care a nins cum nu a mai nins de atunci niciodată; o zi binecuvântată și o zi minunată”. A subliniat că, la acest moment comemorativ, împreună cu cei doi preoți mărturisitori pomeniți „sunt toți mărturisitorii sec. al XX-lea”. Iar expresia cu care pr. Mircea și-a început cuvântul – „speranța nu dezamăgește” – e ilustrată și prin faptul că, dacă atunci „s-au pus niște podele” și „s-a instalat o masă de altar” în casa redobândită, în prezent, „ceea ce părea absolut imposibil a devenit realitate, și mă bucur că tatăl meu, și bunicul, și părinții dvs, văd curtea aceasta plină de oameni și văd o nouă vizită a Episcopului de Cluj-Gherla, așa cum «Episcopul vizitațiilor canonice», actualmente fericit, Episcopul nostru Iuliu Hossu, a vizitat această cetate. E o împlinire a speranței!”
Pr. Daniel Mureșan a rostit cuvântul său de mulțumire adresat Ierarhului, autorităților, consilierilor parohiali și tuturor celor care au susținut și ajutat la activitatea pastorală și înflorirea acestei parohii. A mulțumit tuturor credincioșilor, cărora le-a spus: „Sunteți protagoniștii: fără voi biserica rămâne piatră, cu voi este viață cu adevărat.” Și i-a încredințat pe toți de purtarea în rugăciune, Preasfinției Sale Claudiu oferindu-i și un dar: o icoană în amintirea acestei zile. Programul a fost încheiat printr-un moment folcloric: Junii Cetății Dăbâca au prezentat jocuri specifice zonei, în atmosfera de sărbătoare și bucurie. Pentru toți participanții la această zi de recunoștință, rugăciune și sărbătoare, credincioșii parohiei greco-catolice Dăbâca au gătit împreună și i-au invitat la o îmbelșugată agapă fraternă pregătită în stil tradițional și mai ales cu multă dragoste frățească.
