În al treilea și în al patrulea secol, multe persoane s-au inspirat din exemplul Sfântului Antonie cel Mare și au lăsat totul pentru a duce o viață de rugăciune și contemplare în deșertul egiptean.
Unul dintre principalele centre ale acestui tip de trăire monahală se afla în zona cunoscută sub numele de Sketis, în partea de nord-vest a deltei Nilului. Potrivit unui vechi document al Părinților Deșertului, în acea comunitate trăia un călugăr care avea îndoieli cu privire la prezența lui Isus în Euharistie.
El le-ar fi spus celorlalți călugări: „Pâinea pe care o primim nu este cu adevărat Trupul lui Cristos, ci doar un simbol al acelui Trup. Fără dovezi, nu-mi voi schimba părerea”.
În timpul unei Liturghii duminicale, în timp ce călugărul pronunța cuvintele de consacrare, un copil a apărut în mâinile sale, în locul pâinii consacrate. Călugărul a înțeles că acel prunc era însuși Isus. În fața acestui miracol neașteptat, călugărul a spus: „Doamne, cred că Pâinea este Trupul Tău, iar în potir se află Sângele Tău”.
Acest miracol ne amintește de o legătură similară exprimată de-a lungul secolelor de multe persoane sfinte. Acestea credeau că fiecare Liturghie este asemenea Crăciunului, când Cristos coboară din cer și vine pe altarele noastre. În felul acesta, fiecare zi este o zi a Crăciunului, în care Isus Cristos „locuiește printre noi”, sub aparențele pâinii.
Traducere: Liviu Ursu
