„În îndepărtatul an 1944, la vârsta de nouă luni, m-am îmbolnăvit de enterită. În acea perioadă, când cel de-al doilea război mondial era în desfășurare, nu se găseau medicamente pentru vindecarea acelei boli. Mulți copii din zona mea au murit. Eu mă aflam pe aceeași cale, deoarece, după spusele mamei, timp de 10 zile, am băut doar câteva picături de lapte”.
Fiind cuprinsă de disperare, mama lui Giorgio, care avea o devoțiune specială pentru Sfânta Rita, s-a gândit să-și încredințeze fiul acesteia și a început Novena către Sfânta Rita, cu promisiunea că, în caz de vindecare, își va duce copilul la Cascia pentru prima Sfântă Împărtășanie.
„În a treia zi a Novenei, mama a visat că eram pe cale să mă înec în bazinul morii din apropierea casei noastre. Nu știa ce să facă, pentrucă dacă încerca să mă salveze, ar fi riscat să se înece, iar cele două surori ale mele ar fi rămas singure. Brusc, a văzut un câine alb care s-a apropiat de mine, m-a prins de gât și m-a scos afară, unde mă aștepta Sfânta Rita, îmbrăcată în alb.
Mama mea, speriată, s-a trezit și a alergat la pătuțul meu. A observat că dormeam liniștit. Din acea noapte, starea mea fizică s-a îmbunătățit, până la vindecarea completă.
Pe 15 august 1954, ținându-și promisiunea făcută, mama m-a dus la Cascia, unde am primit prima Sfântă Împărtășanie. Din acea zi plină de emoție, am păstrat un loc în inima mea pentru Sfânta Rita, care va rămâne pentru totdeauna”. (Mărturie publicată în „Dalle Api alle Rose”, nr. 12, 2012).
Traducere: Liviu Ursu
