Se împlinesc zilele acestea optzeci de ani de la mutarea osemintelor celor şase arhierei greco-catolici din cripta fostei biserici din curtea Mitropoliei la Capela Arhiereilor. Locul de odihnă veşnică a ierarhilor PP Aron, Atanasie Rednic, Grigore Maior, Ioan Bob, Ioan Lemeny şi Ioan Vancea nu a fost ales întâmplător. Se dorea ca biserica de la Institutul Recunoştinţei să devină un adevărat Panteon românesc, un locaş vrednic pentru trupurile unor mucenici şi eroi ai neamului în condiţiile în care biserica din curtea Mitropoliei era demolată iar cripta cu osemintele fu acoperită provizor, ca să nu intre apa întrânsa.
Mitropolitul Vasile Suciu hotărî ca în cripta cea nouă din bisericuţa de lângă Institutul Recunoştinţei să fie aşezate moaştele tuturor arhiereilor decedaţi până acum [1937] şi care vor mai urma. Nu numai cei din cripta bisericuţii de la curte, ci şi Şuluţiu care e îngropat în cimitirul de lângă biserica parohială, şi Mihali şi Suciu, care sunt în cimitirul de lângă gară, şi dacă se va afla de bine să aducă şi moaştele lui Inochentie din cripta bisericii Madona del Pascolo din Roma, precum şi ale lui Atanasie Anghel de la Alba-Iulia şi ale lui Teofil începătorul unirii tot de la Alba-Iulia şi ale lui Giurgiu de Patac de la Făgăraş, ca să fie o criptă a tuturor arhiereilor care au păstorit biserica unită, cea de Dumnezeu păzită.
Se aştepta încă din anul 1925 finalizarea lucrărilor, dar în anul 1937 deşi biserica de la Institut nu era terminată, Mitropolitul Alexandru Nicolescu hotărî să se facă binecuvântarea bisericii, să se stropească cripta cu apă sfinţită, iar rămăşiţe arhiereilor să se aşeze acolo spre odihnă veşnică.
În ziua de 29 octombrie se deschise cripta veche, închisă de 37 de ani [1900], dar violată în 1918, în timpul revoluţiei când oameni fară de Dumnezeu au străbătut în ea în puterea nopţii, nădăjduind poate că în coşciugele putrede vor afla aurituri şi bogăţii.
Cripta se deschide. Lucrători supravegheaţi de un preot, încep lucrul cu deschiderea raclelor, din cari mai erau nişte bucăţi de scânduri mâncate de putrejune. Numai două racle erau întregi, care nici nu au fost deschise , adică una din metal a mitropolitului Vancea şi una de marmură, care conţinea osemintele episcopului Ioan Lemeny aduse de la Viena în anul 1900.[...] Nişte tăbliţe de metal indică, cine a fost oarecândva lopata aceea de tină. Aci e scris: P.P. Aronu...dincolo e scris At. Rednicu...dincoace e scris: Gr. Maioru. Un vătrar de tină. Atâta tot. Ioan Bobu... Ioan Lemeny: sicriaşul era în bună stare şi a fost lăsat aşa cum era. O raclă mare de metal, Ioan Vancea. Acoperişul e sudat în zinc. Nu mai e nevoie să fie deschis.
În ziua următoare [30 octombrie], după slujba dumnezeiască prescrisă şi după ce rămăşiţele fură stropite cu aghiazmă fură aşezate cu grijă în racle noi, cu coşciugele vechi cu tot sau mai bine zis cu resturile lor, rămânând ca în cealaltă zi să fie duse, în convoi funebru, până la noua criptă.
În 31 octombrie 1937 sicriele sunt aşezate în firidele lor şi închise cu zid. Ţărâna celor şase vladici din nou e închisă în întunericul mormântului, aşteptând glasul care s-o ridice iarăşi, chemându-i la viaţa cea nesfârşită şi fericită, care este la singurul iubitor de oameni.
Istoria bisericuţei de la Institutul Recunoştinţei care în timp îşi va căpăta numele de Capela Arhiereilor nu se încheie în anul 1937. Nu va rămâne o criptă, ci o biserică a elevilor de la Institut care a trecut prin anii grei ai prigoanei comuniste, rămânănd până azi un lăcaş în care Biserica îşi arată recunoştinţa faţă de Părinţii Blajului.
Pr. Florin Gheorghiu
