Acum câţiva ani, citind o reflecţie a preotului italian Giuseppe Colombero despre importanţa privirii în relaţiile interpersonale, la un moment atenţia mi-a fost captată de o expresie foarte profundă: „ochii sunt oglinda sufletului, iar chipul îi revelează vibraţiile”. Pentru prima dată, reflectând, am realizat mai în profunzime că nu doar cuvintele pot revela interioritatea unei persoane, ci şi ochii împreună cu chipul. Doar că există o mică diferenţă: cuvintele pot minţi, pot ascunde ce este în inima persoanei, chipul, însă, niciodată. Chipul omului este o hartă care arată ce este în inima sa. El scoate la suprafaţă stările de spirit, reacţiile, fericirea sau nefericirea cuiva.
Nu putem nega că e o adevărată bucurie să întâlnim persoane senine, care zâmbesc, iradiază pace, bunătate şi blândeţe. Ne simţim aşa de bine în compania lor. Sunt precum soarele. Oriunde ajung, prin privirea lor luminoasă şi blândă, prin cuvintele lor pline de înţelegere şi de bunătate, însufleţesc, întăresc şi molipsesc. Dar, oare, care să fie secretul lor? Cum putem să ajungem şi noi să trăim o viaţă senină? Să nu uităm că seninătatea nu este o moştenire genetică, ci se dobândeşte în timp, după un drum interior de credinţă. Persoana senină ştie cine este. Se cunoaşte şi se acceptă cu calităţi şi cu limite. Nu se caută pe sine, nu are de demonstrat nimic nimănui. Caută mereu binele celorlalţi. Nu se supără, nu face din părerea sa lege pentru alţii, nu atrage atenţia asupra sa şi nici nu se poartă necuviincios.
Trăind în comuniune cu Domnul şi lăsându-se privit de El, cel senin ajunge încetul cu încetul să se vadă pe sine, pe ceilalţi, lumea cu ochii lui Dumnezeu. Cu încredere de copil i se abandonează Lui în orice situaţie (cf. Ps 130,2). Nu-şi pune încrederea în forţele proprii (cf. Prov 3,5), ci trăieşte liniştit, în pace şi cu credinţă orice anotimp interior al vieţii sale, pentru că ştie că Domnul le va îndrepta pe toate spre bine (cf. Rom 8,28). De aceea nu se agită, nu dramatizează, nu se lamentează continuu, nu se descurajează, chiar dacă este vorbit de rău, acuzat pe nedrept sau întâmpină dificultăţi. Se încrede mereu în Domnul pentru că ştie că Dumnezeu a avut, are şi va avea grijă de el (cf. 1Pt 5,7).
