Câteva sfaturi ale Părintelui Mihály Szentmártoni în pandemie
Lumea traversează o perioadă dureroasă de criză din cauza pandemiei COVID-19. Această situație ne invită la o reflecție asupra impactului pe care îl are în viața noastră criza sanitară și ne provoacă să cautăm răspunsuri pentru noi înșine. Într-o încercare de a veni în întâmpinarea celor care caută posibile puncte de reper Părintele Mihály Szentmártoni SI, consilier spiritual al Colegiului Pio Romeno, ne propune reluarea unui Decalog, publicat de L. De Candido, în Nuovo Dizionario di spiritualità. Acest Decalog va fi aprofundat în articole succesive împreună cu p. Mihály.
În limbajul cotidian cuvântul criză ne face să ne gândim la o situație neplăcută și periculoasă, care intră mai degrabă în registrul pesimismului. Este de subliniat însă că perioada de criză are legătură cu persoana umană, nu cu realitatea înconjurătoare; cu alte cuvinte persoana însăși trebuie să se confrunte cu o situație externă. Teologia spirituală, în acord cu psihologia, are multe sugestii, care nu sunt exclusive, pentru a ajuta traversarea unei crize. Este vorba de propuneri, valabile, însă care sunt folosite de persoane reale, individualizate în situații și trăiri unice. Poate fi folosit ca și ghid următorul Decalog în încercarea de a ajuta traversarea unei crize:
1.REALISM: a situa criza în adevărata ei dimensiune. Greșelile de evaluare în ceea ce privește originea, conținutul, evoluția și ajutoarele în aceste cazuri ne rătăcesc de la calea potrivită. În situația concretă pe care o trăim, sunt multe elemente necunoscute legate de originea, natura, îngrijirile pentru COVID-19, motiv pentru care apar numeroase interpretări, însă nu toate sunt de încredere.
2.OPTIMISM: a percepe ca sigură rezolvarea pozitivă a crizei. Ieșirea dintr-o criză autentică este tranziția spre o o situație diferită de cea inițială, nu mai rea ci care tinde spre mai bine. Din actuală criză nu mai ne vom întoarce la viața precedentă.
3.GLOBALITATE: a considera criza în situația sa existențială complexă. Noutatea crizei de față este că a fost atinsă de coronavirus întreaga lume.
4.CULTURA: a cunoaște mecanismul crizei și instrumentele auxiliare ale acesteia. Oameni de știință, medici, politicieni, oameni ai Bisericii să străduiesc să ofere ajutor persoanelor lovite de pandemie. Se observă colaborarea între diferite culturi, ceea ce consolidează solidaritatea, știind că toți facem parte din familia umană.
5.EXEMPLARITATEA: a observa experiența altor crize. Existențele nu se repetă și experiențele sunt unice, însă este prețioasă trăirea celor care au traversat vreo criză. Se pot scoate la suprafață încurajări de la modelul luat și acestea pot fi transferate și aplicate în mod profitabil propriei situații.
6.COMUNIUNE: a împărtăși altora propria criză. Izolarea sărăcește omul. Împărtășirea e căutarea înțeleaptă a unei persoane căreia să îi poți deschide inima și să îi ceri ajutorul. În mod prioritar această persoană este Dumnezeu. Ceilalți frați și surori participă la traversarea crizei prin solidaritatea cotidiană, prietenie. Îndrumarea spirituală joacă un rol important pentru că nu permite copieri sau regresări spre infantilism, ci ajută la găsirea unei soluții proprii.
7.ASCETISMUL: a simți criza ca un moment de austeritate purificatoare. Creștinul nu devine trist nici în timpul crizei. Asceza (rugăciunea, postul, renunțarea, generozitatea) exercită puterea individului pentru a-l face să regăsească originalitatea personală. Asceza eliberează de pretenții, intoleranțe, oferind în schimb puterea de a suporta.
8.MISTICA: a transforma criza în loc de întâlnire cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu înseamnă senzația permanentă a prezenței Sale. Mistica invită la interioritate, la examinarea propriei realități personale, la a descoperi în sine locuința lui Dumnezeu care nu abandonează, la a medita asupra sensului răscumpărător al momentului prezent, adică al crizei în curs.
9.RUGĂCIUNEA: a aduce în rugăciune, în dialogul cu Dumnezeu, condiția de criză. A te ruga înseamnă să îi arăți lui Dumnezeu, în singurătate sau în comunitate, sentimente de laudă, de credință, de mulțumire, de mijlocire. Criza nu trebuie să întrerupă acest dialog; dimpotrivă, este oportună intensificarea uneia dintre formele sale, în principal viața sacramentală și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu.
10.AȘTEPTAREA: a privi cu speranță fiecare clipă a crizei. Speranța purifică așteptarea de infiltrații de nerăbdare sau de rutină. Așteptarea înseamnă acceptarea cu încredere a zilei de mâine.
