Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Îl iartă pe ucigașul soțului ei și-i devine "înger păzitor"

 
Îl iartă pe ucigașul soțului ei și-i devine "înger păzitor"
  • 19 Oct 2017
  • 3308

Lucia, o italiancă de 40 de ani, l-a iertat pe tânărul ucigaș al soțului ei și devine "îngerul său păzitor".

În greacă, pentru "iertare" și "eliberare" se utilizează același cuvânt (aphesis). Aceasta însemnând că atunci când iertăm ne eliberăm pe noi înșine și-l eliberăm și pe celălalt. Povestea Luciei Montanino, văduva lui Gaetano, un gardian care a fost ucis de Antonio, în vârstă de 17 ani, în timpul unui furt în Napoli (Italia), ilustrează în mod remarcabil felul în care iertarea, chiar cea mai dificilă, este posibilă. Tragedia datează din 4 august 2009. Antonio, un tată tânăr al unui nou-născut de numai șapte zile, iese împreună cu prietenii pentru a comite un jaf. În acea seară, Gaetano este de serviciu. Jaful se transformă într-o tragedie, când paznicul a încearcat să intervină. O împușcătură și Gaetano cade la pământ, ucis pe loc. Pentru acest fapt ireparabil, Antonio primește 22 de ani de închisoare.

Plin de remușcări, continua să-i ceară văduvei victimei sale o întâlnire, dar aceasta refuza de fiecare dată, până la un marș împotriva mafiei unde s-au întâlnit. "Era pe podium, tremurând plângând (...). N-am văzut niciodată atât de multă suferință în ochii unei persoane. Era ca un animal rănit de răul pe care-l provocase", spune Lucia pentru cotidianul La Repubblica. Antonio a luat-o în brațe, cerându-i să-l ierte. Inima bună a Luciei nu a rezistat. L-a îmbrățișat la rîndul ei. Tânărul urma să aibă 25 de ani și avea doi copii.


"Îngerul meu păzitor!"

Din acea zi, Lucia a luat sub aripa ei toată familia tânărului ucigaș. Antonio lucrează astăzi într-o proprietate confiscată de la mafie, dedicată lui Gaetano Montanino. Întrebat ce înseamnă Lucia pentru el astăzi, aceasta răspunde fără ezitare: "Îngerul meu păzitor!" Cui îi promite să-și schimbe viața. Și de fapt, dacă Antonio nu a fost transferat din centrul de detenție pentru minori în închisoarea pentru adulți, a fost datorită ei, văduvei omului pe care l-a ucis. Mulțumită celei pe care copiii lui Antonio o numesc astăzi "bunica Lucia". Mulțumită celei care-i dă sfaturi soției sale.


Lucia, cu alte cuvinte i-a "adoptat" familia. "Lucia m-a făcut să înțeleg atât de multe. Înainte de a lua cea mai mică decizie, îi cer părerea", spune Antonio. Și tot ceea ce asimilează în urma discuțiilor cu ea împărtășește cu tinerii care riscă să cadă în criminalitate. Le spune: "Numele meu este Antonio și am făcut atâtea greșeli în viața mea. Dar i-am promis Luciei, îngerul meu păzitor, să ies din aceste mreje. Lucrez cu persoanele cu handicap și nu este nimic mai frumos decât să-i ajuți cei mai slabi (...). Credeți-mă, nu e nimic mai urât decât să faci greșeli ca cele pe care le-am făcut eu. Remușcările vă ucid din interior și le veți purta o viață întreagă în voi".

Lucia știe că drumul este lung. "Nu sunt mama acestui băiat, nici terapeutul său, dar fac tot ce-mi stă în putință, spune ea. De fiecare dată când îl văd pe Antonio, îi văd și-i simt suferința. Dar pentru că știu că din sângele lui Gaetano se naște ceva bun, spune ea, este o ușurare pentru mine, o licărire de speranță după atâta violență."

 

Traducere: ACC



Sursa:it.aleteia.org