La râurile Babilonului,
Acolo ședeam și plângeam
Amintindu-ne de Sion.
În sălciile țării aceleia
Am atârnat harpele noastre,
Pentru că acolo ne cereau cântări,
Cei care ne deportaseră,
Cântece vesele, asupritorii noștri:
„Cântaţi-ne cântece din Sion!”
Cum să cântăm cântecele Domnului
În pământ străin?
Dacă voi uita de tine, Ierusalime,
Să uite de mine dreapta mea;
Să mi se lipească limba de cerul gurii
Dacă las să piară amintirea ta,
Dacă nu înalț Ierusalimul
Mai presus de orice bucurie de-a mea.
Adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom,
Care în ziua dărâmării Ierusalimului,
Spuneau: „Devastați-l, devastați-l,
Până în temeliile lui!”.
Fiica Babilonului, distrugătoare,
Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie ceea ce ne-ai făcut.
Fericit este cel ce va apuca pe micuții tăi
Și-i va strivi de piatră.
La râurile Babilonului, acolo ședeam și plângeam amintindu-ne de Sion. Sfântul Ieronim comentează începutul acestui psalm spunând că: „păcătosul alungat din paradis coboară în valea de lacrimi, care este lumea aceasta, care e Babilonia ce înseamnă ambiguitate. Cu toate că am fost alungați din paradis, nu putem uita fericirea noastră străveche”.
Fiica Babilonului, distrugătoare, fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie ceea ce ne-ai făcut. Sfântul Casiodor ne lămurește acest verset spunând că: „aici ca și în alte părți ale psalmilor trebuie să citim un anunț profetic nu un blestem. În sens spiritual Babilonia poate fi trupul nostru, care ne împinge la păcat. Sfinții știu să-l răsplătească: îl fac să postească, îl mortifică, îl privează de plăceri astfel încât să ajungă la fericirea cerească”.
