A păstra patrimoniul de credință și adevăr primit de la Părinți și a continua în apostolat, urmând căile noi ale prezentului cu bucurie și milostivire, este îndatorirea Bisericii, iar pentru poporul lui Dumnezeu aceasta reprezintă un har și o misiune față de care trebuie să fim responsabili. Este premisa care a stat la baza discursului prezentat de papa Francisc miercuri, 11 octombrie 2017, cu ocazia celei de-a XXV-a aniversări a publicării Catehismului Bisericii Catolice. Discursul papei a fost prezentat în cadrul aniversării solemne organizată la ora 16.00 în Aula Nouă a Sinodului de Consiliul pontifical pentru promovarea noii evanghelizări.
În chiar constituția apostolică ”Fidei depositum”, semnată în urmă cu 25 de ani pentru publicarea Catehismului, Sfântul Ioan Paul al II-lea își exprima speranța că va contribui la creșterea ”înțelegerii credinței” prin intermediul ”învățăturii dintotdeauna”, dar și la apropierea contemporanilor cu răspunsuri pe care credința le dă în fața interogativelor omului.
Papa Francisc: «Nu este îndeajuns, așadar, a găsi un limbaj nou pentru a exprima credința dintotdeauna. Este necesar și urgent ca, în fața noilor provocări și perspective care se deschid pentru omenire, Biserica să exprime noutățile Evangheliei lui Cristos care, fiind deja cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu, nu au venit încă la lumină».
”Toată substanța doctrinei și a învățăturii”, a subliniat mai departe Sfântul Părinte preluând un pasaj din Catehism, ”trebuie să fie îndreptată spre caritatea care nu va avea sfârșit niciodată”. ”Întotdeauna și în toate trebuie să fie evidențiată iubirea Domnului nostru”, a spus pontiful în discursul său, iar în acest orizont există o temă care ”ar trebui să găsească în Catehismul Bisericii Catolice un spațiu adecvat și coerent” cu această finalitate: pedeapsa cu moartea. În fața acestei problematici trebuie să se țină cont fie de ”progresul doctrinei din partea recenților pontifi”, fie de ”conștiința schimbată a poporului creștin, care refuză o atitudine aprobatoare în fața unei pedepse care lezează greu demnitatea umană”. Această măsură, subliniază papa Francisc, este ”inadmisibilă”.
Papa Francisc: «Condamnarea la moarte este o măsură inumană care umilește, în orice fel ar fi practicată, demnitatea persoanei. Este în sine contrară Evangheliei pentru că se ia o decizie voluntară de a suprima o viață umană, care este întotdeauna sacră în ochii Creatorului și pentru care, în cele din urmă, numai Dumnezeu este adevăratul judecător și garant. Niciodată niciun om, nici chiar un omicid, nu-și pierde demnitatea sa personală, pentru că Dumnezeu este un Tată care așteaptă întotdeauna întoarcerea fiului care, știind că a greșit, cere iertare și începe o viață nouă. Nimănui, așadar, nu poate să-i fie luată nu doar viața, dar însăși posibilitatea unei răscumpărări morale și existențiale spre beneficiul comunității».
Papa Francis a recunoscut că în secolele trecute, pedeapsa cu moartea era prevăzută și în legislația fostului Stat Pontifical, dar făcând astfel, ”era încălcat primatul milostivirii asupra dreptății”. ”Ne asumăm responsabilitățile trecutului și recunoaștem că acele mijloace erau dictate de o mentalitate mai mult legalistă decât creștină. (…) A rămâne astăzi neutrali în fața noilor exigențe privind reafirmarea demnității personale, ne-ar face și mai vinovați”.
Pe de altă parte, a spus pontiful în lungul său discurs, ”tradiția este o realitate vie”: ”numai o viziune parțială poate să conceapă depozitul credinței drept ceva static”. Spiritul Sfânt continuă să vorbească Bisericii și, pentru a o face să înainteze cu entuziasm, este necesar să ne asumăm o atitudine de ”ascultare religioasă”.
Papa Francisc: «Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi ținut la naftalină, ca și cum ar fi vorba de o pătură de păstrat împotriva paraziților! Nu. Cuvântul lui Dumnezeu este o realitate dinamică, întotdeauna vie, care progresează și crește pentru că este îndreptată spre o împlinire pe care oamenii nu o pot opri. Această lege a progresului, după fericita formulă a Sfântului Vincențiu de Lérins – annis consolidetur, dilatetur tempore, sublimetur aetate (Commonitorium, 23,9; PL 50) – aparține unei condiții specifice a adevărului revelat în ființa sa și transmis de Biserică, și nu înseamnă nicidecum o schimbare de doctrină».
(rv – G. Ceraso – A. Dancă)
