Consiliul Secretariatului pentru Comunicare se află în aceste zile la Orvieto, în Italia, pentru un curs de formare pe tema ”Darul administrației: serviciu pentru binele comun”.
La Sfânta Liturghie celebrată marți, 10 octombrie, mons. Viganò, prefectul Secretariatului, a vorbit pe larg despre pagina Evangheliei după Luca în care Isus merge în vizită la Marta și Maria, surorile lui Lazăr. Celebrantul a subliniat că trebuie să fim atenți la o „lectură un pic dezinvoltă a textului, care a fost propusă în anumite momente, potrivit căreia Isus declară superioritatea vieții contemplative în raport cu viața activă. Vouă, laicilor”, a spus mons. Viganò, „nu trebuie să vă învăț nimic despre obligațiile de fiecare zi și despre ritmul, uneori frenetic de peste zi, în care credința nu cade de sus, ci impregnează fiecare moment și, ca un fir de aur, țese urzeala existenței noastre. Într-adevăr, Isus nu afirmă că a se ocupa de cele zilnice este mai puțin important, în comparație cu ascultarea Cuvântului, dar ne arată calea pentru ca efortul de fiecare zi să nu ne facă să pierdem din vedere ceea ce dă semnificația la tot ceea ce facem. Altfel spus, ceea ce conferă substanță fiecărei clipe a vieții noastre, de la viața în familie la locul de muncă, de la ajutorul oferit celui în dificultate la timpul petrecut cu prietenii, este Cuvântul ascultat și rugat. Altfel, ne aflăm în pericolul de a fi sufocați de frenezia activităților, de situațiile care ne mănâncă sufletul cu urgența și ritmul lor imposibil de susținut, până la a pierde semnificația a ceea ce facem, și ne vom regăsi de fiecare dată să admitem că timpul a alergat mai repede decât noi și că, de fapt, ceea ce contează cu adevărat în viață este iubirea.
Cu alte cuvinte, Evanghelia ne invită să trăim viața de fiecare zi după felul pe care Dumnezeu îl vrea: există un fel mundan de a lua o cină cu prietenii și există un fel de discipoli; la fel și cu timpul liber, obligațiile de muncă (să ne gândim la responsabilitățile cu care folosim timpul și cu care folosim cuvintele, însuși profesionalismul nostru)”.
(rv - A. Dancă)