Cel care își regăsește rădăcinile este un om al bucuriei, în timp ce auto-exilul psihologic este foarte dăunător: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată joi, 5 octombrie 2017, în capela Casei ”Sf. Marta”. Pornind de la lecturile biblice ale zilei, și în special de la prima lectură luată din cartea profetului Nehemia, pontiful a îndemnat la regăsirea apartenenței. Profetul descrie ”o mare adunare liturgică”: este poporul ales care s-a strâns cu mic cu mare la Poarta apelor de la Ierusalim. Era și sfârșitul unei istorii care a durat peste 70 de ani, istoria deportării în Babilonia, istoria unei perioade de lacrimi pentru poporul lui Dumnezeu. După prăbușirea imperiului babilonia, după luptele cu persienii, regele acestora, Artaxerxe, văzându-l pe Nehemia, paharnicul său, în tristețe în timp ce-i vărsa vinul, a început să vorbească cu el. Nehemia și-a exprimat dorința de a se întoarce la Ierusalim și plângea: îi era dor de cetatea sa.
Pontiful a amintit în această privință cuvintele psalmului care spune: ”Pe malurile râurilor din Babilon ședeam și plângeam”. Nu puteau să cânte, cetera era atârnată în sălcii, dar nu voiau să uite. Sfântul Părinte a subliniat aici și ”nostalgia migranților”, a celor care sunt departe de patrie și vor să se întoarcă”. Nehemia, în cele din urmă, se pregătește să se întoarcă la Ierusalim împreună cu poporul său. Era o călătorie anevoioasă, notează Sfântul Părinte, pentru că trebuia să convingă multă lume și să-și ia lucrurile pentru a reconstrui cetatea, zidurile, Templul. Dar, mai presus de toate, ”era o călătorie pentru a regăsi rădăcinile poporului”. După ani și ani, rădăcinile slăbiseră, dar nu erau pierdute. A regăsi rădăcinile ”înseamnă a relua apartenența la un popor”, explică papa Francisc. ”Fără rădăcini nu se poate trăi: un popor fără rădăcini sau care renunță la rădăcinile sale, este un popor bolnav”.
Papa Francisc: «O persoană fără rădăcini, care a uitat de rădăcinile sale, este bolnavă. A regăsi, a redescoperi propriile rădăcini și a primi tărie pentru a merge înainte, tăria de a aduce roade și tăria de a înflori, pentru că – după cum spune un poet - ceea ce pomul are înflorit, vine de la ceea ce are îngropat”. Este legătura dintre rădăcină și binele pe care îl putem face».
Pe acest drum, însă, există numeroase rezistențe. Mulți spun: ”nu se poate”, ”sunt multe dificultăți”.
Papa Francisc: «Împotrivirile vin din partea celor care preferă exilul și, când nu este un exil fizic, exilul psihologic. Auto-exilul față de comunitate, de societate, cei care preferă să fie un popor dezrădăcinat, fără rădăcini. Trebuie să ne gândim la această boală a auto-exilului psihologic: face foarte mult rău. Ne ia rădăcinile. Ne ia apartenența».
Poporul, însă, merge înainte și ajunge la ziua în care reconstrucția s-a încheiat. Poporul, atunci, se adună pentru ”a reface rădăcinile” prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care cărturarul Esdra îl citea cu glas tare. Poporul plângea din nou, dar de această dată nu era plânsul din Babilon: era plânsul de bucurie, al întâlnirii cu propriile rădăcini, întâlnirea cu propria apartenență”.
Papa Francisc: «Bărbatul și femeia care își regăsesc propriile rădăcini, care sunt credincioși propriei apartenențe, sunt un bărbat și o femeie în bucurie, de bucurie. Această bucurie este tăria lor. De la plânsul de tristețe, la plânsul de bucurie; de la plânsul de slăbiciune, pentru că au fost departe de rădăcini, departe poporul lor, la plânsul de apartenență. Acum pot spune: ”Suntem acasă”. Sunt acasă.»
Papa a îndemnat credincioșii prezenți la Sf. Liturghie să citească pericopa biblică din cartea lui Nehemia (Neh 8,1-4a.5-6.7b-12), proclamată în această zi, și să se întrebe dacă nu au dat uitării amintirea Domnului, dacă încep un parcurs de regăsire a propriilor rădăcini sau dacă preferă auto-exilul psihologic, rămânând închiși în sine. Și dacă ne este teamă să plângem, atunci, a remarcat pontiful, ne va fi teamă să râdem pentru că, atunci când se plânge de tristețe, mai târziu se va plânge de bucurie. Să cerem, a încheiat papa Francisc, harul unui plâns de căință, de tristețe pentru păcatele noastre, dar și al plânsului de bucurie pentru că Domnul ”ne-a iertat și a făcut în viața noastră ceea ce a făcut cu poporul său”. Acesta este harul de a porni la drum pentru a se reîntâlni cu propriile rădăcini.
(rv – D. Donnini – A. Dancă)
