”A avea un suflet gol este cel mai greu obstacol în calea speranței, un risc ce se prezintă chiar și pe drumul vieții creștine”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 27 septembrie 2017, prezentată în Piața Sfântul Petru cu participarea a zeci de mii de pelerini din diferite țări. La cea de-a 34-a cateheză dedicată speranței creștine, Sfântul Părinte a vorbit despre ”Dușmanii speranței” și a s-a folosit la început de mitul vasului Pandorei. Dacă toți cunosc prima parte a poveștii din vechime, cu ridicarea capacului care a declanșat nenumărate necazuri pentru istoria lumii, papa a remarcat că puțini își aduc aminte de ultima parte a mitului: după ce toate relele au ieșit din vas, un dar infim părea să-și ia revanșa asupra tuturor relelor. Pandora, femeia care primise sarcina să păstreze vasul, îl vede la urmă: este ceea ce grecii numeau ”elpìs”, ”speranța”. Aceasta este cea mai dumnezeiască dintre toate laturile existenței umane.
Referindu-se mai departe la paginile poetului francez Charles Péguy, papa a subliniat afirmația acestuia potrivit căruia Dumnezeu nu se uimește atât pentru credința ființelor umane și nici pentru caritatea lor: ceea ce îl copleșește cu adevărat de uimire și emoție este speranța. ”Acei sărmani fii – scrie Péguy – deși văd cum merg lucrurile, ei cred că a doua zi dimineață va fi mai bine”.
Papa Francisc: «Imaginea poetului recheamă fețele atâtor oameni care au trecut prin această lume – țărani, muncitori săraci, migranți în căutarea unui viitor mai bun – care au luptat cu îndârjire în ciuda amărăciunii unui prezent dificil, plin de multe încercări, animați, însă, de încrederea că fiii lor vor avea o viață mai justă și mai senină».
Speranța este avântul inimii atât în cel care pleacă la drum, deseori spre zări necunoscute, cât și în cel care primește. Papa a salutat, în această privință, campania Caritas ”Să împărtășim călătoria!”, asupra căreia vom reveni peste câteva clipe. În orice caz, a reluat pontiful, ”speranța nu este o virtute pentru lume cu stomacul plin. Iată de ce, dintotdeauna, cei săraci sunt primii purtători de speranță. Pentru a intra în această lume, Dumnezeu a avut nevoie de ei: de Iosif și de Maria, de păstorii de la Betleem”. S-ar putea spune, a evidențiat Sfântul Părinte, că ”uneori, a fi avut totul de la viață este o nenorocire. Gândiți-vă la un tânăr care n-a fost învățat cu virtutea așteptării și a răbdării, care nu a trebuit să transpire pentru nimic, care a ars etapele și la douăzeci de ani știe deja cum merge lumea; a fost destinat la cea mai grea condamnare: să nu mai dorească nimic. Pare un tânăr, în schimb, în inima lui s-a lăsat deja toamna”.
Papa Francisc: «A avea un suflet gol este cel mai greu obstacol în calea speranței. Este un risc din fața căruia nimeni nu se poate simți ferit, pentru că poți avea ispite împotriva speranței chiar și când parcurgi drumul vieții creștine. Călugării din antichitate au denunțat unul din cei mai mari dușmani ai înflăcărării: acel demon al amiezii care reduce o viață de străduințe tocmai când soarele strălucește pe cer. Această ispită ne surprinde cânt ne așteptăm mai puțin: zilele devin monotone și plictisitoare, nicio valoare nu pare să merite efortul. Este lâncezeala (”akedia”), cum o numeau Părinții Bisericii, cea care erodează viața din interior până o lasă ca o găoace fără conținut».
Când se întâmplă acest lucru, a continuat papa Francisc, ”creștinul știe că acea condiție trebuie combătută, niciodată nu trebuie acceptată cu resemnare. Dumnezeu ne-a creat pentru bucurie și pentru fericire, nu pentru a ne chinui în gânduri de melancolie”.
Papa Francisc: «Iată de ce e important să păzim inima, împotrivindu-ne la ispitele nefericirii, care cu siguranță nu provin de la Dumnezeu. Și acolo unde puterile noastre ar fi slabe și bătălia împotriva anxietății, deosebit de grea, putem să facem întotdeauna recurs la numele lui Isus. Putem repeta acea rugăciune simplă, a cărei urmă o găsim în evanghelii și care a devenit temelia atâtor tradiții spirituale creștine: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, fie-ți milă de mine, păcătosul!».
Nu suntem singuri în lupta cu disperarea, a încheiat Sfântul Părinte. ”Dacă Isus a învins lumea, este capabil să învingă în noi tot ceea ce se opune binelui. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu ne va fura acea virtute de care avem absolută nevoie ca să trăim: nimeni nu ne va fura speranța”.
Primiți la final Binecuvântarea apostolică a papei Francisc.
(rv – A. Dancă)
