Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Comunitatea românilor greco-catolici din Bruxelles, la sărbătoarea jubiliară a procesiunii din Hanswijk

 
Comunitatea românilor greco-catolici din Bruxelles, la sărbătoarea jubiliară a procesiunii din Hanswijk
  • 04 Sep 2013
  • 5578
Comunitatea de români greco-catolici  din Bruxelles, a paticipat la cea de-a douăsprezecea ediție a „Sărbătorii jubiliare a Procesiunii din Hanswijk” (care se ține doar odată la 25 de ani!), ultima de acest gen având loc în 1988.

Aici, în anul 988, în cartierul Hanswijk traversat de râul Dyle, o ambarcațiune încărcată cu marfă, a eșuat și nu a mai putut fi redresată în ciuda eforturilor marinarilor de la bord. Doar în momentul în care au lăsat statuia Fecioarei Maria la mal, ambarcațiunea a putut să își reia drumul pe apă. Oamenii au interpretat întâmplarea ca pe un semn evident că Fecioara Maria a ales acest loc pentru a i se ridica o biserică. Așa a ajuns să fie ridicată biserica cunoscută astăzi sub numele „Our Lady of Hanswijk”, o impunătoare construcție, în interiorul căreia veghează statuia Fecioarei făcătoare de minuni.

Ceva mai târziu în 1272, orașul Malines a fost lovit de ciumă și sărăcie. Cu speranța în suflet, locuitorii și-au închinat rugăciunile Fecioarei și i-au plimbat statuia pe străzile orașului, promițându-i că dacă vor fi salvați de necazurile abătute asupra lor, o vor sărbatori în acest fel an de an. Statuia Fecioarei Maria și-a arătat încă odata puterea și i-a vindecat pe cei bolnavi. Evenimentul nu a rămas fără ecou și procesiunea, care de atunci a avut loc anual, a ajuns la urechile mai marilor bisericii. În 1876, în numele Papei, statuia a fost declarată „făcătoare de minuni” și s-au sărbătorit astfel nouă secole de devoțiune.

Duminică, 1 septembrie 2013, am asistat la un spectacol unic de culoare și bucurie, în timpul căruia sute de voluntari, purtând costume autentice, au readus la viață scene biblice și istorice, căci se pare că procesiunea de la Malines acoperă atât aspecte biblice preluate din Vechiul și Noul Testament, cât și aspecte istorice: scenete din viața ducilor de Burgogne și a lui Charles Quint, personaje care au asigurat prosperitatea orașului de-a lungul timpului.

Grupul nostru a ajuns la fața locului în jurul prânzului și ne-am îndreptat cu toții spre sălile în care urma să ne îmbrăcăm costumele pentru procesiune. În culise era  mare euforie: sute de oameni de toate vârstele și națiile erau încântați de transformările produse de îmbrăcămintea biblică. Renunțând pentru câteva ore la viața de om obișnuit al secolului XXI, cu toții au adus laudă Fecioarei Maria, respectând promisiunea străveche.

Costumele pe care le-a îmbrăcat grupul de români au fost diferite, unii dintre noi fiind “valurile mării roșii”; alții “sfinții apostoli cu suita lor”, iar copiii s-au transformat în copii dansatori de la curtea faraonului”.! După costumare, fiecare dintre noi a trebuit să treacă prin mâinile unui make-up artist, care cu puțin machiaj a reușit să ne traspună și mai bine în acele vremuri.

Nu mai conta că era ora prânzului, că era cald, că stomacul îți cerea drepturile, că am mâncat pe fugă un sandvici în picioare! Cu toții doream să pornim  procesiunea, să purtăm cu mândrie costumele îmbrăcate și să defilăm sub privirile celor adunați acolo.

Centrul orașului a servit ca traseu pentru procesiunea noastra. Malinezii ieșiți pe stradă ne-au admirat de pe trotuare, de la mesele teraselor, de la geamurile larg deschise ale caselor.

Printre spectatori s-au “amestecat” și Majestatea Sa Regele Filip  al Belgiei împreună cu Regina Mathilde, iar figuri mai importante din biserica catolică aveau locuri special amenajate în loje, în fața cărora cortegiul se oprea pentru câteva momente și ținea o mică reprezentație referitoare la ansamblul pe care îl reprezenta.

Ordonat aliniați oameni, cai și care cu scene biblice și istorice, cu toții am trecut prin Malines de la un capăt la altul. Succesiunea festivă cu imagini din trecut, ne-a făcut să încercăm sentimente de mândrie că putem lua și noi parte la această procesiune cu o tradiție așa de veche!

Cu siguranță și în anii următori comunitatea de români greco-catolici va paticipa la această procesiune în cinstea Fecioaei Maria.

Misiunea Greco-Catolică Bruxelles