(Duminica Pescuirii minunate)
Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci ne punea în față momentul din Cezarea lui Filip în care Isus vorbește ucenicilor despre Cruce. Puțin mai devreme, în aceeași Cezaree, Petru era apostrofat de către Mântuitorul: "înapoia mea Satano!" Episodul de astăzi este într-o oarecare măsură similar: Principele Apostolilor se confruntă din nou cu neputințele sale. Există însă o diferență majoră: dacă în momentul precedent limitele lui Petru sunt puse în evidență printr-un soi de aroganță spirituală, el pretinzând să-i indice calea Mântuitorului, în cel de astăzi Apostolul își recunoaște neputința, o pune la picioarele lui Isus și aproape parafrazându-l pe sutașul roman, spune: "Doamne ieși de la mine că sunt om păcătos".
Cele doua maniere a lui Petru de a se raporta la slăbiciunile lui ne sunt de învățătură și nouă. Există o manieră arogantă de a fi slab: nu îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute, ci să își schimbe legile după noi. În loc să ne deschidă porțile îndurării, slabiciunea ne duce la ceea ce Sfânta Scriptură numește "nebunie". Astăzi tot mai multe persoane, grupuri, asociații reclamă un fel de libertate și autonomie prost înțeleasă. Nebunia se naște în momentul în care realitatea e acceptată doar în măsura în care corespunde cu viziunea mea. În caz contrar încerc să decupez din ea doar ceea ce-mi convine, transformând lumea întreagă într-un pat al lui Procust.
Cealaltă manieră este cea pe care o descoperim în evanghelia ascultată. Slăbiciunea și păcatul sunt chemate pe nume. Nu sunt cosmetizate, nu sunt prezentate cu jumătăți de măsură. Petru își deschide cu sinceritate viața în fața lui Dumnezeu: "Doamne depărtează-te de la mine, căci sunt om păcătos", și primește îndurarea Mântuitorului: "Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni".
Aceeași slăbiciune, aceeași persoană și totuși două rezultate atât de diferite. Slabiciunea, păcatul se regăsesc și se vor regăsi în viața noastră până în ultimul moment. Însă precum Crucea, din instrument de tortură este transformată în semn de mântuire, pentru noi cei care ne ducem crucea pe urmele lui Cristos, împreună cu El, slăbiciunea recunoscută și pusă cu umilință în fața Mântuitorului deschide porțile Îndurării Cerului. Nu suntem chemați și mântuiți fiindcă suntem buni sau sfinți, ci datorită iubirii lui Dumnezeu. Acest adevăr este însă menit nu să justifice slăbiciunea și păcatul, ci să ne copleșească de recunoștiință și astfel, să ne dea un divin imbold înspre convertire, înspre schimbare: de la căile acestei lumi, înspre cele ale Cerului, de la căile noastre înspre cele ale lui Dumnezeu. Dacă vom face așa, pe urmele marelui Pescar, vom deveni și noi pescari de suflete.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 5,1-11
Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut Isus două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Isus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Isus către Simon: nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.
