Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 9
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Bebeluşul Charlie Gard a deschis ochii şi i-a privit pe părinții săi înainte de a muri

 
Bebeluşul Charlie Gard a deschis ochii şi i-a privit pe părinții săi înainte de a muri
  • 23 Aug 2017
  • 3973

Charlie Gard, bebeluşul englez de doar 11 luni, cunoscut de o lume întreagă, a mai trăit 12 minute după ce a fost deconectat de la ventilator. Potrivit spuselor părinților săi, a deschis ochii şi ne-a privit pentru ultima oară înainte să moară.

Charlie a murit cu o săptămână înainte de aniversarea primului său an de viaţă. Micuţul a captat atenția opiniei internaţionale când părinții lui, Chris Gard și Connie Yates, au strâns 1,5 milioane de dolari pentru a-l trata de boala mitocondrială rară de care suferea. Chris și Connie au vrut să-l supună unui tratament experimental în S.U.A., dar Spitalul „Great Ormond Street”, unde fiul lor a fost internat, nu a acceptat transferul în străinătate. Acest transfer i-ar fi putut salva viaţa băieţelului.

A urmat o lungă bătălie în instanţă. Părinții lui Charlie și-au retras în cele din urmă cererea de a-l transfera, deoarece lunile de întârziere au înrăutățit mult șansele lui supraviețuire. Spitalul londonez a refuzat ultima dorință a părinţilor de a-l lăsa la domiciliu să moară. Copilul a fost mutat la un cămin specializat. Ventilatorul care îl ţinea în viaţă a fost decuplat în data de 28 iulie 2017.

Într-un interviu pentru „Daily Mail”, Chris și Connie au detaliat ultimele momente ale lui Charlie cu ei.

„L-am luat pe Charlie la o plimbare în parcul spitalului de îngrijiri paliative într-un cărucior”, a spus Chris. „L-am îmbrăcat într-un costumaş cu steluţe. Arăta atât de frumos și de nevinovat! O asistentă ne-a anunţat că momentul de care ne temem se va întâmpla în următoare cinci minute. Amândoi am plâns. M-am întins cu Chris pe pat și l-am pus pe Charlie între noi, fiecare dintre noi ţinându-i o mânuţă. I-am spus că suntem acolo, că îl iubim şi că suntem mândri de el”, a adăugat Connie.

Apoi, o asistentă a deconectat ventilatorul lui Charlie. Tubul, prin care nu se mai introducea aer forţat în plămânii lui, a rămas în năsucul copilului. Mama lui a povestit:

Charlie și-a deschis ochii, ne-a privit pentru ultima oară, și i-a închis înainte să moară. Am fost avertizată că ar putea dura cinci sau șase minute până să moară. Dar a durat 12 minute până când i s-a oprit inima.

Tatăl a menţionat că plecarea dincolo a lui Charlie a fost „tipică luptătorului nostru mic, războinicului nostru. A continuat lupta până la sfârșit”. Printre suspine, „Chris și cu mine ne-am minunat cât de frumos a fost fiul nostru”, a mai avut puterea să vorbească Connie.

Spitalul le-a oferit abia apoi posibilitatea de a-l lua pe Charlie acasă. Connie a recunoscut că inițial i s-a părut „ciudat” să procedeze astfel. „În cele din urmă, am simțit că este absolut firesc să-l luăm pe Charlie de la  spital. Era încă cald când am ajuns în faţa uşii noastre. Momentul a fost foarte emoționant. Ni s-a îndeplinit ultima dorinţă de a-l aduce acasă, doar că Charlie nu mai era în viață.”

„Daily Mail” a mai scris: „Ultima dată când soţii și-au văzut apartamentul era în luna octombrie 2016, când copilul s-a îmbolnăvit, iar Connie l-a dus imediat la spital. De când fiul lor a fost internat la spitalul din Londra, ei nu s-au mai întors acasă. Rudele le-au adus haine de schimb, iar ei au ales să se odihnească într-un apartament din apropierea spitalului. În casa lor totul a rămas așa cum fusese lăsat în anul anterior”. La întoarcere, Chris și Connie au plâns când au văzut felicitările primite la naşterea bebeluşului lor „lipite pe pereţii sufrageriei.”

Cei doi părinţi din Anglia intenționează să folosească suma de 1,5 milioane de dolari pentru a înfiinţa  Fundația „Charlie Gard”, destinată familiilor aflate în circumstanțe similare.



Sursa:stiripentruviata.ro