Tu însuţi… poţi să fii naiv, ciudat, inteligent sau nu, frumos sau mai puţin, deştept, simpatic, muncitor, la locul tău, interesat de viaţă, dar… poţi să fii fricos. Sau poate nu. Dar unii sunt fricoşi! Că nu-s ei înşişi!
Există oameni care afirmă sus şi tare că nu se tem de nimic. Alţii, se mai gândesc la treaba asta, în timp ce unii chiar o spun deschis: mi-e frică domn’le… de câine, de pisică, de întuneric, de muşte, de ţânţari, etc. De orice e periculos! Până la urmă nu are cum să fie toată lumea „supermani”.
Dar ceea ce nu recunosc cu toţii, e că le e frică de ei înşişi. Sau că se tem să fie cu adevărat ei înşişi! Paradoxal! S-a constatat un lucru: că omul nici nu ştie cum să fie natural, adevărat, el însuşi. El bănuieşte că ar trebui să pară mai spontan, deschis… aşa cum simte. Să facă doar ce vrea, ce-i vine, dacă-i vine… Să cânte, să urle, să danseze. Chestii de astea… (să se zbenguie) Ar însemna să fie autentic sau el adevărat! Dar e greşit. A înţeles aiurea. Pentru că poţi să fii adevărat şi fără zgomot, ci discret. Tu însuţi: adecvat, onest şi delicat.
De-aceea lumea e confuză. Se-ntreabă: oare cum să fiu eu însumi? Şi oare pot eu cu adevărat?
Acum un secol, se năştea Personalismul. Reprezentat în special de E. Mounier, de J. Maritain sau de R. Guardini, dar şi de alţii. Acest curent reafirma că omul este unic, impecabil. Că nu e mecanism ciudat şi impulsiv. Ci e spiritual. E în raport cu Dumnezeu. E liber, minunat şi poate fi el însuşi cu adevărat, dar nu spontan, ci calculat. Adică să-şi păstreze demnitatea. De fapt personalismul căuta să anuleze umanismul rău interpretat. Dorea să spună că şi Sigmund Freud greşeşte. Că omul nu e doar un cumul de reacţii impulsive, că nu e numai senzual sau instinctiv (şi nici inconştient!), ci că e mult mai mult: el e şi spirit şi e bogat aşa. Şi plin de viaţă în interiorul său. Pentru că altfel, umanismul ar gândi şi ar propune eronat: „eşti om şi, ca atare, fă ce vrei!” Ai dreptul să te relaxezi, că doar eşti om! Ai dreptul să te plimbi, să bei o bere, să fumezi, că doar eşti om. Să mergi la film, la baie, la distracţii… să faci ce vrei. Să faci şi sex şi altele… „Că doar eşti om!” Şi totul e gândit greşit. Iar tu vei fi frustrat o viaţă-întreagă. Şi refulat: „că doar sunt om”, îţi spui în gând şi n-ai participat la toate chestiile astea. Vei crede că nu reuşeşti să fii tu însuţi, să fii original, pentru că nici n-ai încercat să fii instinctual. Adică să urmezi nişte idei vulgare, eronate, falsificate existenţial.
Dar ştii ceva?! Dumnezeu nu-ţi spune niciodată „fii tu însuţi”, ci îţi propune altceva: „fii sfânt” sau „fii desăvârşit” (căci „eu sunt sfânt”, afirmă el). Adică ţi se cere calitate. O viaţă rafinată, fără zăpăceli. Şi fără mofturi, fără cinism: să fii tu însuţi, dar să fii şi demn. Să fii în varianta ta cea bună. Un fel de radicalitate înţeleaptă în ceea ce e bine.
Căci, dacă omul crede sau este convins că e chemat la o umanizare, se înşeală. De fapt, menirea sa e îndumnezeirea. Iar îndumnezeirea nu te anulează, ci dimpotrivă, te face chiar şi mai uman. Te duce la îndeplinirea ta. Aceasta presupune ca să fii onest şi să-ţi doreşti ce-i bine. Îţi spune să analizezi Scriptura, s-o aprofundezi. Acolo e reţeta ta. Acolo se prezintă un tablou constant de personalitate justă. Pentru că „a fi tu însuţi” nu e o poză de moment, şi nicidecum un lucru static, ci este un proces. Tu eşti în devenire! Dar nu devii un altul, ci tu, original şi unic. Devii aşa cum ar fi trebuit să fii de la-început. Aşa cum a dorit şi Dumnezeu: ca sfinţii, ca oamenii curaţi. Cu o privire castă, de copil. Aşa eşti cu adevărat tu însuţi. Indiferent de vârstă, de idei sau de temperamente. Ci ţine de credinţa ta.
Aşa că… dacă vizionezi un film, citeşti o carte sau vezi chiar un afiş destul de mare, în care unul ţine-n mână o bere sau un spray, şi scrie generos şi tare „fii tu însuţi”, să nu-ţi ignori menirea de a fi un sfânt. Căci scopul tău cinstit e să devii ca Dumnezeu. Adică să parcurgi un drum de îndumnezeire! Pentru că asta nu te anulează, ci te onorează şi te ajută să devii deplin uman. Îţi spune să trăieşti mereu în varianta cea mai bună. Tu însuţi!
