Anul acesta, la 1 august, s-au împlinit 100 de ani de la Scrisoarea papei Benedict al XV-lea către şefii popoarelor beligerante, din 1 august 1917. "În urmă cu un secol, lumea se afla în plin prim conflict mondial. Un masacru inutil, în care noi tehnici de luptă semănau moarte şi provocau suferinţe uriaşe populaţiei civile lipsite de apărare", a spus papa Francisc la 9 ianuarie 2017, în discursul adresat membrilor Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor de An Nou. Folosind sintagma "masacru inutil" prin care papa Benedict al XV-lea definea Primul Război mondial, papa Francisc s-a oprit asupra noii fizionomii dobândite de conflict, în comparație cu războiul din urmă cu 100 de ani.
Papa Francisc: "După o sută de ani, atâtea părţi ale lumii pot spune că au beneficiat de perioade prelungite de pace, care au favorizat oportunităţi de dezvoltare economică şi forme de bunăstare fără precedent. Dacă pentru mulţi astăzi pacea pare, într-un fel, un bun sigur, aproape un drept dobândit căruia nu i se mai acordă multă atenţie, pentru prea mulţi ea este încă numai un miraj îndepărtat. Milioane de persoane trăiesc încă în centrul conflictelor nesăbuite. Chiar şi în locuri considerate odinioară sigure, se observă un sentiment general de frică. Suntem năvăliţi frecvent de imagini de moarte, de durerea nevinovaţilor care imploră ajutor şi mângâiere, de doliul celui care plânge o persoană dragă din cauza urii şi a violenţei, de drama refugiaţilor care fug de război sau a migranţilor care pier în mod tragic", le-a spus papa Francisc membrilor Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, la începutul anului 2017, ce marchează 100 de ani de la Scrisoarea papei Benedict al XV-lea către şefii popoarelor beligerante.