„Dacă diavolul nu doarme și umblă răcnind ca un leu dornic să ne ducă la pierzare, Maica Domnului nu ne lasă“
Moștenitorul spiritual al Sfântului Francisc de Assisi, Padre Pio din Pietrelcina a fost primul preot care a primi stigmatele crucificării. Este cunoscut în întreaga lume drept: „călugărul stigmatizat“.
Padre Pio, căruia Dumnezeu i-a dat daruri și carisme speciale, s-a angajat cu toate forțele sale pentru mântuirea sufletelor.
Numeroasele mărturii privind marea sfințenie a călugărului sunt nenumărate până în zilele noastre, însoțite fiind de sentimente de recunoștință. Mijlocirea sa providențială la Dumnezeu a fost pentru mulți prilej de vindecare a trupului și de reînnoire a spiritului.
Iată câteva dintre învățăturile lui Padre Pio, care îți vor zdruncina viața:
1. Nu te îngriji pentru ziua de mâine, fă bine astăzi.
2. Dacă Isus ne face atât de fericiți pe pământ, cum va fi în Rai?
3. Dacă fricile îți provoacă neliniște, spune ceea ce a zis Sfântul Petru: „Doamne, scapă-mă!“ El îți va întinde mâna, ține-te bine și mergi cu încredere.
4. Încercați să faceți mereu mai bine: astăzi mai bine decât ieri, mâine mai bine decât azi.
5. Dacă diavolul nu doarme și umblă răcnind ca un leu dornic să ne ducă la pierzare, Maica Domnului nu ne lasă.
6. Când pierzi timpul disprețuiești darul lui Dumnezeu, dar pe care El, Dumnezeul cel Bun, ți l-a încredințat cu iubire și generozitate.
7. Fii ca albinele, care nu aduc nimic rău în stupul lor, ci numai miere și ceară. Casa ta să fie mereu plină de dulceață, pace, armonie, umilință și evlavie.
8. Fă bine, peste tot, astfel încât oricine să poată spune: „Acesta este un copil al lui Cristos.“ Îndură necazurile, boala, durerea din dragoste pentru Dumnezeu și pentru convertirea sărmanilor păcătoși.
9. Un convertit și-a exprimat teama de a cădea din nou. Padre Pio i-a spus: „Eu voi fi cu tine. Crezi tu, fiul meu, că Domnul ar lăsa să cădă un suflet pe care l-a salvat? Du-te în pace și ai încredere“.
10.Dacă ai timp nu amâna. Nu lăsa pe mâine ce poți face azi. De binele care s-ar putea face e plină lumea..., dar cine ne garantează că vom trăi mâine? Ascultă-ți vocea conștiinței, adevărata voce profetică: „Astăzi, dacă auzi vocea Domnului, nu îți astupa urechile.“ Al nostru este doar prezentul. Nu amâna ce poți face acum pentru un alt moment pe care nu știi dacă-l vei avea.
Traducere: ACC