Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

„Mama, te iubesc!” Ultimele trei cuvinte ale unui băiețel de patru ani

 
„Mama, te iubesc!” Ultimele trei cuvinte ale unui băiețel de patru ani
  • 28 Iul 2017
  • 3269

Copilul a murit la vârsta de patru ani din cauza unei tumori rare. Din păcate, diagnosticul medicilor nu i-a lăsat nicio scăpare lui Nolan. Micuțului i-a fost diagnosticat un rabdomiosarcom alveolar metastatic. Din acea zi, Ruth, mama copilului, chiar dacă a fost sfâșiată de durere, a decis să înfrunte situația cu curaj. Cu toate acestea, este uimitoare tăria acestui copil de doar patru ani, care a reușit să dea mult curaj celor din jurul său.

Femeia a decis să povestească despre ultimele luni ale vieții fiului său, pe pagina de Facebook: „Vreau să descriu ultimele zile din viața fiului meu, care arată cât de uimitor, frumos și iubitor a fost Nolan. Vă cer să fiți alături de mine în această agonie fără egal”. Nolan s-a stins pe 1 februarie, după ce a luptat din toate puterile - chiar dacă era atât de mic  - împotriva unui rău mult mai mare decât el, care nu a avut milă în fața fragedei lui vârste. Tocmai pe 1 februarie, medicul oncolog care a fost întotdeauna sincer cu familia, a dat vestea pe care niciodată nu ar fi vrut să o dea mamei micuțului: ultima examinare efectuată a arătat că tumoarea s-a extins, atacând inima și creierul. Și aceasta la doar 4 săptămâni după intervenția chirurgicală. Cancerul de neoprit a început să devoreze micul trup al lui Nolan.

Ultimele 36 de ore din viață, Nolan le-a petrecut la spital, împreună cu mama. I-a destăinuit că vrea să fie polițist atunci când va fi mare, iar apoi s-a gândit la modalitatea cea mai bună de a-și saluta pentru ultima dată prietenii.

Totuși, în acele momente atât de dramatice și în același timp pline de tandrețe, s-a întâmplat un lucru, definit de mama micuțului ca fiind un miracol. Femeia a lipsit câteva momente, lăsându-l pe micuț în brațele unchiului și ale medicilor. La întoarcere, l-a găsit într-un somn adânc. L-a luat în brațe și a început să-l mângâie. Nolan, înainte de a intra în somnul veșnic, a găsit puterea de a zâmbi și de a-i șopti mamei: „Mama, te iubesc!”.

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:papaboys.org