Sfânta Faustina este apostolul Milostivirii Divine. Prin ea, Isus Cristos a decis să ne ofere cea mai completă cateheză asupra infernului.
Iată cuvintele pe care Sfânta Faustina le-a scris în propriul jurnal:
„Astăzi, condusă de un înger, am fost în adâncurile iadului. Este locul marilor torturi, iar spațiul pe care îl ocupă este imens.
Acestea sunt pedepsele pe care le-am văzut: prima pedeapsă, cea care constituie iadul, reprezintă pierderea lui Dumnezeu; a doua, remușcările de conștiință continue; a treia, conștientizarea că acea soartă nu se va schimba niciodată; a patra pedeapsă este focul care pătrunde sufletul, dar nu îl nimicește; este o pedeapsă teribilă; a cincea pedeapsă este obscuritatea continuă, o duhoare oribilă și sufocantă. Chiar dacă este întuneric, demonii și sufletele damnate se văd între ele, văd propriul rău și pe al altora: a șasea pedeapsă este reprezentată de compania constantă a Satanei; a șaptea este o cumplită disperare, ura față de Dumnezeu și blestemele”.
Fiecare suflet damnat suferă chinuri veșnice, în funcție de păcatul în care a perseverat în viață. Există diferite graduri de suferință, în funcție de intensitatea păcatului, dar toate sufletele damnate suferă. Păcatele gândirii intelectuale sunt mai grave decât cele carnale și sunt pedepsite cu mai multă severitate. Demonii nu au putut păcătui din slăbiciune trupească asemenea nouă, oamenilor, așa că păcatele lor sunt foarte grave. Există și oameni damnați care suferă mai mult decât anumiți demoni, deoarece intensitatea păcatului lor din viață, chiar a depășit intensitatea unor spirite angelice.
Printre păcate, există patru deosebit de grave: uciderea, perversiunile sexuale (sodomia și pedofilia), asuprirea săracilor și neplata echitabilă a celor care lucrează. Aceste păcate foarte grave „aprind mânia lui Dumnezeu”, deoarece El are grijă de fiecare dintre copiii săi, în special de cei mici, săraci și slabi.
Există apoi șapte păcate grave, mortale pentru suflet și șase păcate împotriva Spiritului Sfânt.
Și demonii se diferențiază în funcție de propriul „păcat”: există demonii mâniei, care se manifestă cu mânie; demonii disperării, care se arată întotdeauna triști și fără speranță; demonii invidiei, care urăsc totul în jurul lor. Există apoi păcatele dictate de slăbiciunile trupești și de pasiuni. Chiar dacă acestea sunt de o intensitate mai mică, pot fi mortale pentru suflet, pot să denatureze spiritul și să îl îndepărteze de har. Acestea sunt păcatele care trag cel mai mult sufletele în iad, așa cum le-a spus Fecioara Maria celor trei vizionari de la Fatima: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci spiritul este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Mt 26, 41).
Traducere: Liviu Ursu
