Sfântul Părinte a acceptat renunțarea din conducerea pastorală a Arhidiecezei mitropolitane de Milano, prezentată de către Eminența Sa Cardinalul Angelo Scola, numindu-l succesor al acestuia pe Mons. Mario Enrico Delpini, până în prezent Episcop Auxiliar și Vicar General al aceleiași Arhidieceze.
Mons. Mario Enrico Delpini s-a născut la Gallarate, pe 29 iunie 1951. A fost hirotonit preot pe 7 iunie 1975, fiind încardinat în Arhidieceza de Milano.
A studiat la Facultatea de Litere a Universității Catolice „Sacro Cuore” din Milano, iar apoi teologie patristică la Institutul Patristic „Augustinianum” din Roma.
În perioada 2000-2006 a fost consultant al Consiliului Episcopal milanez, delegat pentru vocații și rector major al Seminarului arhiepiscopal din Milano. Între 2006 și 2007 a fost Vicar episcopal pentru zona pastorală IV - Melegrano.
A fost ales Episcop Auxiliar de Milano pe 13 iunie 2007, fiind hiroronit Episcop în data de 23 septembrie a aceluiași an.
Din anul 2012 este Vicar general al Arhidiecezei de Milano, secretar al Conferinței Episcopale Lombarde și secretar al Comisiei Episcopale pentru cler și viață consacrată.
Traducere: Liviu Ursu