Catolicii din statul australian New South Wales au aplaudat respingerea unor proiecte de lege din camera superioară a parlamentului care ar fi legalizat avortul.
Arhiepiscopul orașului Sydney, Anthony Fisher O.P., într-o postare de pe Facebook de joi, a calificat drept „o veste bună” înfrângerea proiectelor de lege „extreme” care ar fi legalizat avortul în stat.
Legile propuse în consiliul legislativ din New South Wales au fost respinse prin vot, cu 25-14.
Avorturile au fost catalogate drept acte criminale, deși unele hotărâri judecătorești anterioare stabileau că medicii le-ar putea efectua în anumite condiții, când sănătatea fizică sau emoțională a femeilor ar fi în pericol. În prezent, în statul New South Wales sunt efectuate între 25.000 și 35.000 de avorturi pe an, conform grupului Dreptul la viață NSW.
Însă, proiectele de lege nu s-ar fi oprit la decriminalizarea avortului, ar fi mers mai departe, a explicat Arhidieceza de la Sydney. Potrivit Arhiepiscopului Fisher, acestea ar fi forțat medicii care se opun avortului să trimită pacienții doritori la medici care efectuează avorturi și ar fi împiedicat consilierii stradali să se apropie, la mai puțin de 150, de metri de o clinică de avort. Ultimul articol ar fi făcut ca „veghile de rugăciune, cum ar fi cele 40 de Zile pentru viață, să fie pedepsite cu amenzi și cu închisoare", a scris el. Arhiepiscopul Fisher a emis o petiție adresată credincioșilor catolici, pentru a se opune legii propuse.
Proiectele de lege „limitează libertatea de exprimare și libertatea de întrunire”, afirmă petiția, și sunt lipsite de „garanțiile” vitale care ar proteja sănătatea femeilor. Acestea nu conțin „restricții împotriva persoanelor necalificate care efectuează un avort, incluse fiind avorturile autoadministrate”.
„În plus, legislația nu include garanții pentru a se asigura că femeile își dau consimțământul în deplină cunoștință de cauză și înlătură orice obiecție profesională sau morală, pe care practicanții medicali o pot avea asupra avortului”, a afirmat petiția.
„Acest proiect de lege ignoră faptul că multe femei avortează ca urmare a presiunii, constrângerii, lipsei de sprijin și/sau a violenței domestice din partea altora, în special din partea partenerilor, și elimină măsurile de siguranță care protejează sănătatea femeilor”.
Traducere: Ștefan Munteanu