Consolarea este un dar al lui Dumnezeu și o slujire în favoarea altora. Nimeni nu poate să se auto-consoleze, pentru că sfârșește prin a se lua pe sine ca model și punct de referință. În predica Sfintei Liturghii celebrată luni, inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Pavel către Corinteni, capitolul 1, pontiful a pus accentul pe deschiderea inimii, condiție esențială pentru dobândirea consolării.
Papa Francisc: «Experiența consolării, ce este o experiență spirituală, are întotdeauna nevoie de alteritate pentru a fi deplină: nimeni nu se poate consola pe sine, nimeni. Și, cine încearcă să facă acest lucru, sfârșește prin a se privi în oglindă, prin a încerca să se cosmetizeze, să se îngrijească de aparențe. Se consolează cu aceste aspecte închise care nu-i îngăduie să crească, iar aerul pe care îl respiră este aerul închis al autoreferențialității. Aceasta este consolarea dată de înfrumusețarea superficială, care nu permite creșterea. Însă, nu este o mângâiere autentică deoarece nu îngăduie creșterea.»
Pentru a fi autentică, consolarea trebuie să se raporteze la un altul, fiind pentru noi un dar de la Dumnezeu și, pe de altă parte, trebuie ca și noi să-l transmitem mai departe. Atrăgând atenția asupra pericolului autoreferențialității, despre care Evanghelia vorbește prin numeroase exemple, pontiful a evidențiat riscul de a ne lăsa înșelați de gloria deșartă și de tentația de a privi la sine ca la modelul de urmat.
Papa Francisc: «Adevărata consolare conține această dublă alteritate: este dar și slujire. Și astfel, dacă îngădui pătrunderea consolării Domnului ca dar se datorează necesității de a fi consolat. Necesit să fiu consolat. Însă, pentru a fi consolat, trebuie să recunosc că am nevoie să fiu consolat. Doar astfel Domnul vine, ne consolează și ne dă misiunea de a-i consola pe alții. Și nu este ușor să se aibă inima deschisă pentru a primi darul și a împlini slujirea, cele două aspecte [n.n. ce depășesc sfera eu-lui] și care fac posibilă consolarea. »
Reliefând importanța majoră a deschiderii inimii pentru a putea primi darul consolării, Sfântul Părinte a îndemnat la aprofundarea textului propus de Evanghelia din liturgia zilei, chemată și Evanghelia Fericirilor (după sfântul Matei, capitolul 5) care ne spune cine sunt cei fericiți., cei binecuvântați:
Papa Francisc: «A fi săraci … inima se deschide printr-o atitudine de sărăcie, de sărăcie a spiritului. [n.n. Cei săraci cu spiritul sunt] cei care știu să plângă, să fie blânzi, cei cu inima blândă; cei cu foame de justiție; cei milostivi, care simt milă față de ceilalți; cei cu inima curată; făuritorii de pace și cei persecutați din motive de justiție, din dragoste față de justiție. Doar astfel inima se deschide iar Domnul vine cu darul consolării și cu misiunea de a-i consola pe alții.»
RV/AM
