În ziua de 13 mai, Biserica Catolică celebrează prima apariţie a Fecioarei Maria de la Fatima.
Aproape de inima Portugaliei, la 130 km spre nord de Lisabona, adăpostit de pereţii munţilor Sierra ďAire, se găseşte sătuleţul Fatima. Fatima este o mică parohie a celei mai mici dieceze portugheze, Leiria. Aceasta este ţărişoara unde Sfânta Fecioară avea să-şi dea popas picioarelor sale de roze şi lumină. Trebuie să amintim faptul că înainte de apariţiile Sfintei Fecioare Luciei (10 ani) şi verii ei, Francisc (9 ani) şi Iacinta (7 ani), toţi trei locuind în satul Aljustrel, ţinând de parohia Fatima, au avut loc trei viziuni ale Îngerului Portugaliei, sau al Păcii.
Prima apariţia a Îngerului s-a produs în primăvara anului 1916, când cei trei copii, fiind cu oiţele pe culmi şi îi surprinsese ploaia, se adăpostiră într-o scobitură de stâncă, umbrită de copaci de pe colina Cabeço. În timp ce copiii se jucau, dintr-o dată un vânt puternic scutură arborii. Atunci ei au zărit o lumină mai albă ca zăpada, având forma unui tânăr de 14-15 ani. „Nu vă temeţi. Sunt Îngerul Păcii!”. Cu aceste cuvinte se adresează copiilor, invitându-i să se roage împreună cu el, învăţându-i următoarea rugăciune: „Dumnezeul meu, cred, ador, sper şi te iubesc. Îţi cer iertare pentru cei care nu cred, care nu Te adoră, care nu speră şi care nu Te iubesc”.
A doua apariţia a Îngerului a avut loc în vara anului 1916, deasupra puţului de lângă casa Luciei, în preajma căruia se jucau copiii. În această apariţie, Îngerul îi îndeamnă pe copii la rugăciune şi la sacrificiu ca reparaţie pentru păcatele care îl mâhnesc pe Domnul, şi ca implorare pentru convertirea păcătoşilor. Îi mai îndeamnă de asemenea la acceptarea şi suportarea suferinţelor pe care Domnul o să le trimită.
A treia apariţia a Îngerului a avut loc la sfârşitul verii şi începutul toamnei lui 1916, din nou la grota de la Cabeço. De data aceasta, Îngerul avea în mână un potir cu Sfânta Ostie deasupra, din care curgeau picuri de sânge. Îngerul lasă suspendat potirul în aer şi Ostia, apoi îngenunchează alături de copii, rugându-se astfel: „Preasfântă Treime, Tată, Fiu şi Spirit Sfânt, adânc mă închin, şi îţi ofer preascumpul Trup şi Sânge, Suflet şi Dumnezeire a Domnului nostru Isus Cristos, de faţă în toate chivoturile lumii, drept reparare a vătămărilor cu care este necinstit, şi îţi cer întoarcerea sărmanilor păcătoşi pentru vredniciile nesfârşite ale Inimii Sale Preasfinte şi prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei”. Apoi se ridică, luă potirul şi Sfânta Ostie, o împărtăşi pe Lucia cu ea, iar din potir dărui lui Francisc şi Iacintei zicând: „Luaţi Trupul şi Sângele lui Isus Cristos, vătămat groaznic de oamenii nerecunoscători. Reparaţi fărădelegile lor şi mângâiaţi pe Domnul vostru”. Sfârşind aceste cuvinte, Îngerul căzu din nou cu faţa la pământ, rostind rugăciunea de mai sus, apoi se îndepărtă în înaltul cerului.
Aceasta nu le fusese copiilor decât Bunavestire pentru marea zi, Bunavestirea ciobănaşilor atât de dragi Maicii Sfinte, care avea să reverse bunătatea ei asupra vieţii lor. Astfel erau copiii pregătiţi pentru a o vedea într-o zi chiar pe Maria, mama tuturor din ceruri. Şi astfel, îndurerată la vederea ofenselor ce se aduc lui Dumnezeu de către păcătoşi, Maria s-a arătat la Cova da Iria, celor trei copilaşi, la 13 mai 1917, prima oară, şi apoi în fiecare lună în ziua de 13 până în luna octombrie.
Nucleul central al mesajului de la Fatima nu îl constituie secretele şi alte semne externe verificate sau nu; conţinutul său e cu totul spiritual şi în perfectă armonie cu îndrumările teologice ale Bisericii. Mesajul se compune din trei elemente: pocăinţă, rugăciune, devoţiune la Inima Neprihănită; trei elemente care se contopesc în unul: practica Rozariului. Mesajul Fatimei nu poate fi diferit de cel anunţat de Cristos în Evanghelie: „Dacă nu vă veţi converti, veţi muri cu toţii la fel” (Lc 13,3) şi „Vegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită”(Mt 26,41). Şi la Fatima, cu binomul „Rugăciune şi penitenţă”, ne este adresată aceeaşi invitaţie. Rugăciunea este marele mijloc de contact şi de intimitate cu Dumnezeu. A trăi cu El, uniţi cu El. A trăi în Cristos şi în Tatăl, cum spune Isus în rugăciunea de la Ultima Cină: „Precum Tu, Tată eşti în Mine şi Eu în Tine, aşa şi ei să fie una în Noi” (17,21). Penitenţa la care ne cheamă Fecioara de la Fatima înseamnă înainte de toate convertire, schimbarea inimii din rău în bine, din bine în mai bine. Pentru păcătos reprezintă o transformare a atitudinii şi ajungerea la recunoaşterea şi slujirea lui Dumnezeu, la iubirea şi sprijinirea aproapelui din dragoste faţă de Dumnezeu.
În toate apariţiile din Fatima se insistă asupra rugăciunii. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu fără a vorbi cu El: cu buzele, cu mintea şi cu inima. La Fatima, de câte ori a apărut, Sfânta Fecioară a îndemnat la recitarea rozariului, fie pentru a obţine favoruri personale, fie pentru întreaga omenire. Adevăraţii ucenici ai lui Isus trebuie să aibă o dragoste deosebită faţă de Sfânta Fecioară Maria şi să o arate în viaţa de zi cu zi prin cultul liturgic şi recitarea rozariului, care obţine de la Maria forţa necesară pentru a strivi în fiecare zi capul şarpelui infernal şi pentru a distruge astfel forţa sa diabolică în lume. Sfânta Fecioară vorbeşte în apariţiile de la Fatima despre marea durere a Inimii sale, cauzată de ingratitudinea şi păcatele omenirii. În faţa materialismului ateu, care oprimă o mare parte a lumii, nu este posibil ca creştinii să rămână indiferenţi, ci trebuie să răspândească cât mai mult cultul către Inima Neprihănită a Mariei, care se numără printre cele mai tradiţionale devoţiuni mariane, prin care a promis convertirea Rusiei şi triumful Inimii sale Neprihănite.
Conciliul al II-lea din Vatican „îi îndeamnă stăruitor şi pe teologi şi pe predicatorii Cuvântului divin să se ţină departe, cu grijă, de orice falsă exaltare, precum şi de orice îngustime a minţii în considerarea demnităţii deosebite a Născătoarei de Dumnezeu”, şi le aminteşte credincioşilor că „adevărata devoţiune nu constă nici într-un sentimentalism steril şi trecător, nici într-o credulitate deşartă” (LG 67). Sfânta Fecioară Maria reprezintă în viaţa Bisericii posibilitatea victoriei reale asupra păcatului, începutul lucrării de mântuire, realizată de Fiul lui Dumnezeu pe cruce.
Pr. Rus Aurel
