de Larry Peterson
În cele din urmă, victimă a Războiului Civil din Spania, și-a petrecut viața luptând împotriva bolilor sociale, cum ar fi analfabetismul.
La 3 decembrie 1874, Jose Poveda Montes a stat alături de soția sa, Maria, pe când aceasta dădea naștere primului din cei șase copii ai lor. L-au numit Pedro Jose Luis și a fost botezat șapte zile mai târziu în Parohia Sfânta Maria.
Petru a simțit chemarea la preoție la o vârstă fragedă. La vârsta de 15 ani, a intrat în seminarul din Jaen, Spania. Cu toate acestea, când episcopul Diecezei lui Gaudix i-a oferit o bursă la seminarul din localitate, Petru a profitat de această ocazie. Având foarte puțini bani, el a considerat această oportunitate un „dar de sus”. El a fost hirotonit preot pe 17 aprilie 1897, la vârsta de 23 de ani. A rămas la seminar, predând și studiind, și a primit o diplomă de teologie în 1900.
Afinitatea părintelui Pedro pentru cei săraci și asupriți s-a vădit în 1902, când a fost însărcinat să predice o misiune în timpul Postului Mare, la „locuitorii peșterilor” care aveau locuințele săpate în stâncile din afara Gaudixului (uneori numite grote). Mulți erau romi și erau foarte săraci. Părintele Pedro le-a simțit durerea și s-a hotărât să-i ajute.
El a început predând ore de catehism copiilor. Apoi s-a mutat mai aproape de peșteri, ca să fie mai aproape de oamenii de acolo. Nu după mult timp a deschis o școală pentru băieți și o altă pentru fete. El a început să călătorească printre diferitele parohii, care organizau Conferințele Sfântului Vicențiu de Paul, pentru a ajuta cu mâncare, îmbrăcăminte și alte lucruri necesare.
Părintele Pedro a realizat importanța educației și a fondat Școlile Preasfintei Inimi pentru copiii săraci. Popularitatea sa în rândul localnicilor, locuitori ai peșterilor, a crescut și ei l-au îndrăgit pe preotul lor. I-au prezentat un album semnat de oamenii din zonă și plătit cu bani adunați de tineri. Poporul l-a numit „Fiul Adoptiv al Gaudixului” și a dat unei străzi numele lui.
Surprinzător, gelozia și-a crescut capul urât și anumiți lideri religioși au refuzat să se alăture ideilor „progresiste” ale Părintele Pedro. Episcopul Maximiano del Rincon i-a cerut Părintelui Pedro să părăsească cartierul Peșterilor și Școlilor. Episcopul l-a numit apoi canonic al bazilicii din Covadonga.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, 68 la sută dintre bărbați și 79 la sută dintre femeile din Spania erau analfabeți. Părintele Pedro a început să publice articole despre modalitățile adecvate de educare a profesorilor competenți. (Gândurile și scrierile sale au devenit, în acea vreme, temeiul înființării, de către el, a Asociației Tereziene).
În 1912, părintele s-a alăturat Uniunii Apostolice a Preoților Seculari, a deschis centre de instruire și s-a întors la seminarul de la Jaen (unde și-a început studiile), ca director spiritual. În 1922 a fost numit în Consiliul Central împotriva Analfabetismului. El și-a continuat, de asemenea, lucrarea cu Asociația Tereziană, numită după Sfânta Teresa de Avila.
Astăzi, Asociația Tereziană fondată de părintele Pedro Poveda este formată din laici din întreaga lume. Bărbați și femei din multe culturi și națiuni s-au reunit ca terezieni, pentru a face cunoscută prezența lui Isus în lume. Asociația este prezentă în 30 de țări.
De la începutul secolului al XX-lea și pentru următorii 36 de ani, părintele Pedro Poveda nu a încetat niciodată să lucreze pentru Isus, prin preoția sa iubită. De la debutul său, cu „locuitorii peșterilor” din Gaudix, până la scrierea articolelor pentru avansarea educației, în lupta împotriva epidemiei de analfabetism din Spania, și fondarea Asociației Tereziene, el a continuat să-și ducă la îndeplinire munca – toate fără tam-tam, pur și simplu din dragoste pentru cei săraci și nevoiași și pentru Domnul său, Isus.
Din nefericire, vânturile întunecate ale schimbării erau în aer. Noua Constituție spaniolă, din 1931, a avut două articole în ea care afectau grav libertatea religioasă. Secularismul avansa într-un ritm frenetic, iar preoții, frații, călugărițele și alții se aflau sub atac. În 1936, odată cu apariția „Terorii Roșii”, execuțiile stradale ale oamenilor religioși erau la ordinea de zi.
Și așa a fost și pentru preotul care îi îngrijea pe cei săraci și asupriți. Luni, 27 iulie 1936, paramilitarii au venit la casa părintele Pedro. El a stat drept și le-a spus: „Eu sunt preot al lui Isus Hristos.” În dimineața următoare, trupul părintelui Pedro a fost găsit lângă capelă. El fusese împușcat de un pluton de execuție, pentru credința sa și pentru cauza educației creștine. Avea 61 de ani. Părintele Pedro a fost beatificat în Bazilica Sfântul Petru, pe 10 octombrie 1993, de către Ioan Paul al II-lea. El a fost, de asemenea, canonizat ca sfânt de către Papa Ioan Paul al II-lea la 4 mai 2003. Lucrarea sa continuă până în zilele noastre, în țări din întreaga lume.
Sfinte Petru Poveda, roagă-te pentru noi!
Traducere: Ștefan Munteanu
