La 9 mai 1999, se încheia vizita unui mare prieten al Românilor, Papa Ioan Paul al II-lea. După trei zile de bucurie şi de har. Momentul culminant al vizitei a fost când cei aflaţi în Piaţa Izvor, la sfârşitul liturghiei, au început să strige Unitate! Este probabil singurul caz din istoria Bisericii când o mulţime de credincişoi (catolici și ortodocși) le cere ierahilor să se unească. Strigătul Unitate s-a răspândit în mulţime pentru că Papa a avut prezenţa de spirit să îl repete la microfon.
Iată cuvintele Sfântului Papă, la sosirea şi la plecarea de la Bucureşti, rostite înt-o limbă română perfectă.
Vineri, 7 mai 1999:
… Cu mare bucurie sosesc astăzi în România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez. Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevăzătoarea sa bunăvoinţă mi-a hărăzit să văd realizat acest gând.
…Iată-mă, în sfârşit, între voi, pelerin de credinţă şi de speranţă. Pe voi toţi, preaiubiţi fraţi şi surori catolici din fiecare comunitate şi dieceză, preoţi, călugări şi laici, vă cuprind într-o îmbrăţişare plină de afecţiune şi emoţie, în timp ce vă salut cu cuvintele apostolului Paul: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul nostru Isus Cristos” (1Cor 1,3).
Vizita mea de acum vrea să confirme legăturile dintre România şi Sfântul Scaun, care au avut mare importanţă pentru istoria creştinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martirii daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru.
Sămânţa evangheliei, căzută în teren fertil, a produs în perioada acestor două milenii roade abundente de sfinţenie şi de martiriu. Mă gândesc la sfântul Ioan Cassian şi Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice şi canonice ale Orientului grec şi Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, „un adevărat atlet al credinţei creştine”, cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşii martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul al XX-lea.
Preaiubiţi fraţi şi surori din România! Patria voastră a cunoscut în acest secol care se apropie de sfârşit ororile unor dure sisteme totalitare, împărtăşind în suferinţă soarta a numeroase alte ţări din Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-român unită cu Roma, a persecutat episcopi şi preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, dintre care nu puţini au plătit cu sângele fidelitatea lor faţă de Cristos. Unii au supravieţuit torturilor şi sunt încă printre noi.
Gândul meu pătruns de emoţie se îndreaptă acum spre merituosul şi prea scumpul cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Făgăraş şi Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare şi 27 în domiciliu obligatoriu. Aducându-i omagiu lui, care, în suferinţa acceptată cu creştinească răbdare din mâinile lui Dumnezeu, îşi continuă slujirea de fidelitate faţă de Biserică, aş dori să aduc un cuvenit tribut de recunoştinţă şi celor care, făcând parte din Biserica Ortodoxă Română şi din celelalte Biserici şi comunităţi religioase, au îndurat persecuţii similare şi grave limitări. Moartea i-a unit pe aceşti fraţi ai noştri de credinţă în mărturia eroică a martiriului: ei ne lasă o lecţie de neuitat de iubire faţă de Cristos şi Biserica sa.
Slavă Domnului, după iarna cumplită a dominaţiei totalitare, a început primăvara speranţei. O dată cu evenimentele din 1989 şi România a început un proces de restaurare a statului de drept în respectul libertăţilor, între care cea religioasă. Este vorba, desigur, de un proces, nu lipsit de obstacole, care trebuie continuat zi de zi, salvgardând legalitatea şi consolidând instituţiile democratice. Urez ca în acest efort de reînnoire socială naţiunea voastră să nu fie lipsită de sprijinul politic şi financiar al Uniunii Europene, din care România face parte prin istorie şi cultură.
Pentru a vindeca rănile unui trecut crud şi dureros este nevoie de răbdare şi chibzuinţă, de spirit întreprinzător şi onestitate. Această îndatorire grea, dar înălţătoare, le revine tuturor; este o provocare mai presus de toate pentru voi, dragi tineri, care sunteţi viitorul acestui generos popor. Nu vă fie teamă să vă asumaţi cu curaj responsabilităţile şi să priviţi spre viitor cu încredere. Din partea sa, Biserica Catolică este gata să-şi ofere contribuţia, străduindu-se prin orice mijloc posibil să contribuie la formarea unor cetăţeni atenţi la adevăratele exigenţe ale binelui comun.
Românie, ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa centrală şi cea orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de „Grădina Maicii Domnului”, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace.
Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu!
Duminică, 9 mai 1999:
… Au fost zile de profunde emoţii pe care le-am trăit cu intensitate şi care vor rămâne întipărite pentru totdeauna în inima mea. Primim ca un dar din mâna lui Dumnezeu evenimentele la care am participat împreună având încredere că vor aduce roade de har atât pentru creştini cât şi pentru întregul popor al României. Ţara voastră are ca şi înscrisă în rădăcinile ei o singulară vocaţie ecumenică. Prin poziţia geografică şi prin lunga ei istorie, prin cultură şi tradiţie, România este o casă unde Orientul şi Occidentul se regăsesc în dialog natural.
Aici şi Biserica respiră deosebit de evident prin cei doi plămâni ai săi. Şi în aceste zile am putut trăi această experienţă. Alături unii de alţii, cum erau Petru, Andrei şi ceilalţi apostoli adunaţi în rugăciune cu Maica Domnului în primul cenacol, am trăit noi Rusalii spirituale. Vântul Duhului Sfânt a suflat cu putere peste acest pământ, şi ne-a făcut să fim tari în
comuniune şi mai cutezători în vestirea Evangheliei. Noua limbă care ne-a fost dăruită, limba comuniunii fraterne, am folosit-o şi i-am simţit dulceaţa şi frumuseţea, forţa şi eficienţa.
… Evenimentul spiritual pe care l-am trăit, binecuvântat de sfântul Dimitrie şi de sfinţii martiri ai ultimelor decenii, este o experienţă de păstrat şi de transmis în speranţa că noul mileniu ce se deschide în faţa noastră să fie un timp de mai mare comuniune între Bisericile creştine şi de descoperire a fraternităţii dintre popoare. Acesta este visul pe care-l port cu mine în timp ce las acest iubit pământ.
Aş vrea să încredinţez acest vis vouă, tuturor. În special, aş vrea să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România! Aş fi vrut să vă întâlnesc personal; din nefericire nu a fost posibil. În seara aceasta, îmi însuşesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârşite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu: „Voi turna din Duhul meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri visuri vor visa” (Fap 2,17). În aceste zile Spiritul vă încredinţează vouă, tinerilor, „visul” lui Dumnezeu: ca toţi oamenii să facă parte din familia sa, ca toţi creştinii să fie una. Intraţi cu acest vis în noul mileniu! …Isus vă face să visaţi o Românie nouă, un pământ pe care Orientul şi Occidentul să se poată întâlni în fraternitate.
Această Românie este încredinţată mâinilor voastre. Construiţio împreună, cu îndrăzneală. Domnul v-o încredinţează. Voi încredinţaţi-vă lui, ştiind că „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc” (Ps 126/127,1).
Domnul să binecuvânteze România, să binecuvânteze poporul său, să binecuvânteze Europa!
