Un sfat prețios pentru a-i educa pe cei mici
Nu am citit toate cărțile de psihologie infantilă și nici nu am urmat vreun curs despre cum să potolești capriciul unui copil, dar mulțumită unei experiențe personale legate de fiica mea de 5 ani, doresc să vă împărtășesc o „formulă” pe care am învățat-o recent pentru a schimba direcția lucrurilor atunci când copillul face o dramă din orice.
Întâi de toate trebuie să vă povestesc o întâmplare. Fiica mea a mers la grădiniță și era puțin anxioasă. Acasă a pierdut controlul și a început să facă o dramă din orice.
De la școală ne-au sfătuit să mergem la câteva ședințe la un psiholog pentru copii, astfel încât Alice să poate vorbi despre ceea ce simte și să se calmeze.
Dintre sfaturile pe care ni le-a dat psihologul Sally Neuberger, unul mi s-a părut fantastic și aș dori să îl împărtășesc cu voi.
Psihologul a explicat că trebuie să facem în așa fel încât copilul să se simtă respectat, să dăm importanță la ceea ce simte. Astfel, în momentul unei crize din orice motiv, copilul de 5 ani trebuie să găsească un răspuns relativ la ceea ce i se întâmplă.
Analizând ceea ce i se întâmplă copilului și încluzându-l totodată în soluționarea problemei duce la rezolvarea situației de criză.
Concret vorbind, când începe un capriciu – pentru că s-a rupt mâna păpușii, pentru că e timpul de mers la culcare, pentru că lucrurile nu au ieșit după plac, pentru că nu vrea să facă un anumit lucru – putem să-i punem copilului această întrebare, privindu-l în ochi și păstrând calmul: „Este o problemă mare, o problemă medie sau o problemă mică?”
Gândidu-se la ceea ce se petrece împrejurul ei, cel puțin în casă, a devenit un moment magic, iar de fiecare dată când pun această întrebare, Alice răspunde și încearcă să rezolve problema, căutând soluția.
O problemă mică se rezolvă întotdeauna repede și ușor. O problemă pe care copilul o socotește medie va fi și ea rezolvată, dar nu imediat, iar el va înțelege că sunt lucruri care solicită efort. Dacă o problemă pentru copil este gravă, atunci va fi nevoie de o discuție mai lungă și de mai multă atenție, ca să înțeleagă că sunt lucruri care nu se pot face cum vrea el.
Aș putea să dau numeroase exemple de situații când am folosit această întrebare. O situație a fost când a trebuit să aleg hainele fiicei mele pentru mers la școală. Aici nu se poartă uniformă, iar fiica mea face des șcene când o îmbrac pentru școală, mai ales când este frig și aleg haine groase.
Ea voia o anume pereche de pantaloni, preferații ei, dar care erau la spălat. A început să plângă și eu i-am spus hotărât: „Alice, aceasta este o problemă mare, medie sau mică?” M-a privit și mi-a spus încet: „Mică”. Iar eu i-am explicat că știm că deja că problemele mici sunt ușor de rezolvat.
Am întrebat-o cum am putea rezolva problema (am învățat că este important să-i acord timp pentru a se gândi și răspunde), și ea mi-a spus: „Aleg o altă pereche de pantaloni”. Am adăugat: „Și ai mai multe perechi de pantaloni dintre care poți alege?” A zâmbit și a mers să caute o altă pereche de pantaloni.
I-am mulțumit că a reușit să rezolve problema, pentru că găsirea unei soluții este indispensabilă pentru încheierea chestiunii.
Cred că în educarea copiilor nu există miracole. Zilele trecute mă gândeam că să ai copii este o adevărată poveste de misiune: să treci prin toate fazele, să parcurgi căi care câteodată sfârșesc în ambuscade, să ai curajul să te întorci înapoi și să apuci altă cale. Acest text provine din dorința de a împărtăși o lumină care a apărut în viața mea de mamă și care sper din inimă să vă folosească și vouă.
Alte sugestii pentru părinți pot fi găsite în cartea publicată în limba portugheză Tudo sobre minha mae.
----
Di Fabiana Santos, jurnalistă, este căsătorită și mama lui Felipe, 11 ani, și a lui Alice, 5 ani. Trăiește la Washington, D.C.. Acum Alice râde la un capriciu fără sens. Au fost dăți când a fost sinceră și a spus: „Cred că nu este nicio problemă, mama”.
Traducere: Pr. Dan Vișa
