(Duminica Slăbănogului)
Când ne atingem de rănile lui Isus, de semnele pe care din iubire pentru noi cuiele și sulița le-au săpat în trupul Celui Înviat, Mântuitorul atinge la rândul lui rănile sufletului și trupului nostru. Chiar dacă nu-l vedem fizic lângă noi, cele șapte sacramente sunt tot atâtea momente și gesturi prin care fragilitățile noastre sunt vindecate de harul Cerului. Unit prin har cu primii apostoli care au primit suflul Spiritului Sfânt și au auzit promisiunea Fiului lui Dumnezeu: “cărora le veți ierta păcatele iertate vor fi”, preotul, acest Alter-Christus, ne pune în legătură reală, concretă cu momentul Învierii. Atunci când îngenunchem în fața lui, suntem precum slăbănogul din Evanghelie care ascultă cuvintele Mântuitorului: “Iată te-ai făcut sănatos, de acum să nu mai păcătuiești”. Evanghelia devine vie în viața noastră și nu o mai citim pentru a descoperi fapte de acum 2000 de ani, ci pentru a înțelege viața noastră și misterul iubirii și al comuniunii la care suntem chemați.
Până la Isus, eram niște paralitici aflați la marginea acestei vieți, sperând că cineva, înger sau om, să ne ajute, să ne împingă mai în față. Din păcate pentru noi, nimeni din cei în care ne puneam speranța, nu aveau puterea de a împlini deșartele speranțe de la marginea scăldătoarei. Era nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să se coboare în vâltoarea vieții noastre, în apele Iordanului impregnate cu păcatele și cu mizeriile existenței umane. Luând asupra lui moartea noastră, ne-a eliberat de ea și ne-a dăruit o viață nouă. Și de atunci nu un înger oarecare, ci însuși Mântuitorul se atinge de apa botezului cu care fiecare dintre noi am fost răscumpărați.
Cu toții am primit un mare dar: acela de a nu mai fi purtați de targa existenței, ci de a avea puterea de a o purta noi, în drumul înspre Casă. Cuvintele Mântuitorului mai au însă acea a doua parte: “de acum să nu mai păcătuiești”. Aici intră în joc responsabilitatea noastră, libertatea noastră. Padre Pio exprima într-o manieră extrem de plastică acest mister spunând că după Înviere, diavolul este ca un câine legat, ce nu mai poate veni înspre noi. Prin păcate însă, putem merge noi în direcția lui.
Să nu uităm de aceea niciodată că Dumnezeu s-a făcut om pentru noi, atunci când niciunul dintre noi “nu aveam oameni”. Pe noi, creați din nimic, ne-a chemat să împărățim veșnic împreună cu El!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 5,1-15
După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Isus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Isus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Isus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Isus este Cel ce l-a făcut sănătos.
