„Creştinii şi musulmanii să se angajeze în favoarea respectului reciproc”: este îndemnul Papei Francisc, duminică la rugăciunea „Angelus” în Piaţa Sf. Petru, unde zeci de mii de oameni au învins canicula şi au ţinut să fie prezenţi la tradiţionala întâlnire duminicală a Sfântului Părinte cu credincioşii sub semnul Maicii Domnului. Soare, familii cu copii sub umbreluţe, pancarte şi reculegere. Cu totul altfel, din nefericire, atmosfera din Bagdad şi alte oraşe irakiene, unde încheierea lunii sacre a Ramadanului a fost marcată sâmbătă de explozia în lanţ a 16 automobile capcană, soldată cu 61 de morţi şi peste 300 de răniţi. Dar să revenim în Piaţa Sf. Petru, la alocuţiunea Sf. Părinte, care şi-a îndreptat gândul spre musulmanii din lumea întreagă, numindu-i „fraţii noştri”, cu ocazia Ramadanului, luna sacră a islamului, de post, rugăciune şi pomană: „Cum am scris în Mesajul meu cu această ocazie, îmi exprim speranţa ca creştinii şi musulmanii să se angajeze pentru a promova respectul reciproc, mai ales prin educaţia noilor generaţii”.
Înainte de salutul adresat lumii islamice, Papa Francisc a vorbit despre Evanghelia duminicii din ritul roman sau latin. Iată cuvântul Sfântului Părinte: „Evanghelia acestei duminici (Lc 12, 32-48) ne vorbeşte de dorinţa întâlnirii definitive cu Cristos, dorinţă care ne face să fim mereu pregătiţi, cu spiritul treaz, pentru că aşteptăm această întâlnire din toată inima, cu toată viaţa noastră. Acesta este un aspect fundamental al vieţii. Există o dorinţă pe care noi toţi, fie explicit fie în ascuns, o avem în inimă. Noi toţi avem această dorinţă în inimă.
E important să vedem şi această învăţătură a lui Isus în contextul concret, existenţial în care El o transmite. În acest caz, evanghelistul Luca ni-l arată pe Isus în timp ce se îndreaptă cu discipolii săi spre Ierusalim, spre Paştele său de moarte şi înviere, şi în timp ce merg pe acest drum El îi educă, încredinţându-le ceea ce El însuşi poartă în inimă, sentimentele profunde din sufletul său. Printre acestea se află detaşarea de bunurile materiale, încrederea în providenţa Tatălui şi, întocmai, vigilenţa interioară, aşteptarea activă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru Isus, este aşteptarea întoarcerii în casa Tatălui. Pentru noi, este aşteptarea lui Cristos însuşi, care va veni să ne ia pentru a ne duce la sărbătoarea fără de sfârşit, după cum a făcut cu Maica Sa, Preasfânta Fecioara Maria, pe care a dus-o în ceruri împreună cu El”.
„Această Evanghelie vrea să ne spună că creştinul este unul care poartă cu sine o dorinţă mare, o dorinţă profundă: aceea de a se întâlni cu Domnul său împreună cu fraţii, cu însoţitorii de drum. Tot ceea ce ne spune Isus este cuprins în cuvântul celebru al lui Isus: «Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră» (Lc 12,34). O inimă care doreşte… Toţi avem o dorinţă! Dar, sărmani sunt cei care nu au nici o dorinţă! Dorinţa de a merge înainte, spre orizont. Pentru noi, creştinii, acest orizont este întâlnirea cu Isus, chiar întâlnirea cu El, care este viaţa noastră, bucuria noastră, cel care ne face fericiţi”.
Şi în acest moment al cuvântului său, Papa Francisc a renunţat la tonul general al discursului pentru a se adresa fiecăruia dintre cei prezenţi, şi prin mass-media, fiecăruia dintre cei care-l ascultă: „Aş dori să vă pun două întrebări. Prima: voi toţi aveţi o inimă care doreşte ceva, o inimă care doreşte? Gândiţi-vă şi răspundeţi în tăcerea inimii voastre. Ai tu o inimă care doreşte cu adevărat, sau ai o inimă închisă, o inimă adormită, o inimă anesteziată din cauza lucrurilor vieţii? Dorinţa: a merge înainte la întâlnirea cu Isus! A doua întrebare: unde este comoara ta, cea pe care tu o doreşti? Pentru că Isus ne-a spus: «Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră!», eu te întreb: «Unde este comoara ta? Ce este cel mai important pentru tine, cel mai preţios, realitatea care îţi atrage inima ca un magnet? Ce anume atrage inima ta? Pot să spun că este iubirea lui Dumnezeu? Că este pofta de a face binele în favoarea celorlalţi, de a trăi pentru Domnul şi pentru fraţii noştri? Pot să spun acestea?» Fiecare să răspundă în inima sa”.
Sfântul Părinte a cuprins în meditaţia sa şi câteva posibile obiecţii la această învăţătură: „Cineva ar putea să-mi spună: «Părinte, dar eu sunt unul care merge la muncă, am familie, pentru mine cel mai important este să întreţin familia, să-mi păstrez locul de muncă… » Desigur” – a reluat Papa Francisc – „e adevărat, este important, dar care este forţa care păstrează familia unită? Este tocmai iubirea. Şi cine seamănă iubirea în inima noastră? Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu, este iubirea lui Dumnezeu cea care dă sens micilor noastre eforturi de fiecare zi şi ne ajută să înfruntăm marile încercări, aceasta este adevărata comoară a omului. A merge înainte în viaţă cu iubire, cu acea iubire pe care Domnul a semănat-o în inimă, cu iubirea lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata comoară”.
A vorbi de iubire într-un timp ca al nostru, în care conţinutul acestui nobil cuvânt s-a destrămat ca o haină învechită, nu înseamnă a vorbi de o realitate abstractă. Pentru un creştin, iubirea se prezintă în carne şi oase. Din nou, Papa Francisc: „Dar iubirea lui Dumnezeu, ce este? Nu este o realitate vagă, un sentiment generic. Iubirea lui Dumnezeu are un nume şi un chip: Isus Cristos. Isus: iubirea lui Dumnezeu se arată în Isus, pentru că noi nu putem să iubim ceva aerian. Iubim aerul în sine, iubim orice? Nu, nu se poate! Noi iubim persoanele, şi persoana pe care noi o iubim este Isus, darul Tatălui între noi. Este o iubire care dă valoare şi frumuseţe la toate celelalte, o iubire care întăreşte familia, munca, studiul, prietenia, arta, oricăre activitate umană. Dă sens chiar şi experienţelor negative, pentru că această iubire ne permite să mergem dincolo de aceste experienţe, să le depăşim, să nu rămânem prizonieri ai răului, dar ne face să mergem mai departe, ne deschide întotdeauna la speranţă. Iubirea lui Dumnezeu în Isus ne deschide întotdeauna la speranţă, la acel orizont de speranţă, la orizontul final al pelerinajului nostru. În acest fel, chiar şi necazurile şi căderile capătă un rost. Chiar şi păcatele noastre îşi găsesc un sens în iubirea lui Dumnezeu, pentru că iubirea lui Dumnezeu în Isus Cristos ne iartă întotdeauna, ne iubeşte atât de mult încât ne iartă iar şi iar”.
La încheierea cuvântului său, Papa Francisc a menţionat că duminică este Sfânta Clara din Assisi, cea „care pe urmele lui Francisc a renunţat la toate pentru a se consacra lui Cristos în sărăcie. Sfânta Clara ne dă o mărturie foarte frumoasă pentru Evanghelia de astăzi. Ea să ne ajute, împreună cu Fecioara Maria, să o punem în practică şi noi, fiecare după vocaţia sa”.
După rugăciunea „Angelus”, Papa a îndreptat atenţia credincioşilor spre solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, joi, 15 august. „Să ne gândim la Mama noastră care a ajuns în cer alături de Isus şi să sărbătorim această zi în cinstea ei!”.
Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Sfântul Părinte Papa Francisc duminică, la rugăciunea „Angelus” în Piaţa San Pietro, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.
Sursa:ro.radiovaticana.va
