Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Așteptare pentru călătoria apostolică a papei Francisc la Fatima

 
Așteptare pentru călătoria apostolică a papei Francisc la Fatima
  • 03 Mai 2017
  • 3297

Centenarul aparițiilor Maicii Domnului, canonizarea Fericiților Francisc și Iacinta Marto, dar și întâlniri cu autoritățile politice, sunt câteva din principalele manifestări ale așteptatei călătorii apostolice pe care papa Francisc o efectuează la Fatima în 12-13 mai 2017. Agenda călătoriei a prins contur pe parcursul ultimelor luni, anunțul oficial fiind dat în 17 decembrie 2016, programul concret, în 20 martie 2017, iar ultima și cea mai așteptată manifestare, canonizarea copiilor care au avut viziunile mariane, fiind anunțată la consistoriul public din 20 aprilie.

Trebuie spus, însă, că pelerinajul Suveranului Pontif la Fatima din 12-13 mai are loc la invitația primită din partea președintelui Republicii Portugalia și a Conferinței Episcopilor Portughezi.

Potrivit programului publicat de Sala de Presă a Sfântului Scaun, papa Francisc va pleca vineri, 12 mai, la ora locală 14.00, de pe aeroportul din Roma-Fiumicino și va ajunge la Baza Aeriană din Monte Real, la ora locală 16.20, unde va avea loc întâlnirea cu președintele Portugaliei. Succesiv, pontiful merge la sanctuarul de la Fatima unde, în jurul orei 18.15, vizitează Capela Aparițiilor și se reculege în rugăciune. După binecuvântarea lumânărilor, papa Francisc adresează un salut credincioșilor prezenți în Capela Aparițiilor, momentul fiind urmat de recitarea rugăciunii Rozariului. Sâmbătă, 13 mai, programul călătoriei prevede întâlnirea pontifului cu primul ministru portughez. Urmează o scurtă vizită la bazilica «Doamna Noastră a Rozariului» din Fatima. La ora 10.00, cu participarea a numeroase persoane bolnave, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie și ceremonia de canonizare a fraților Francisc și Iacinta Marto, copiii care, alături de Lucia dos Santos, au primit în 13 mai 1917 primele apariții ale Sfintei Fecioare Maria. În cadrul celebrării euharistice de pe esplanada sanctuarului, papa Francisc rostește omilia și adresează un cuvânt de încurajare celor bolnavi. La 12.30, pontiful stă la masă cu episcopii din Portugalia, urmând ca la ora 15.00 să plece spre Roma, de la aeroportul din Monte Real. La ora 19.00 este prevăzută aterizarea pe aeroportul din Roma-Ciampino și revenirea Sfântului Părinte în Cetatea Vaticanului.

Ca pregătire pentru centenarul aparițiilor Fecioarei Maria la Fatima, Consiliul permanent al Conferinței Episcopilor din Portugalia a publicat în decembrie 2016 o semnificativă scrisoare pastorală, dezbătută în timpul celei de-a 190-a adunare plenară a episcopatului lusitan. Documentul episcopilor, a explicat jurnaliștilor secretarul Conferinței, pr. Manuel Joaquim Gomes citat de agenția Ecclesia, își propune să-i ajute pe credincioși să trăiască acest eveniment cu bucurie, să relanseze actualitatea mesajului de la Fatima și să reînnoiască angajarea în vestirea Evangheliei. Episcopii doresc să atragă atenția asupra ”sensului profetic” al îndemnului la convertire și la lupta împotriva răului, îndemn cuprins în mesajul pe care Fecioara Maria l-a încredințat celor trei copii: Lucia dos Santos, Francisc și Iacinta Marto.

În prima parte a scrisorii, episcopii reparcurg pe scurt istoria centenarului ”marelui eveniment” din 1917. Succesiv, se vorbește de mesajul aparițiilor ca de o ”binecuvântare roditoare” pentru Biserică și pentru lume, definindu-l ”un dar” și ”o invitație” de a-l trăi la nivel personal și comunitar. În ultima parte a documentului evenimentul de la Fatima este propus într-o perspectivă de viitor, atât pentru Biserica din Portugalia cât și din lumea întreagă, subliniind ”chipul de mamă al Bisericii” și ”vestirea profetică a milostivirii și a păcii”. Încă de la comunicatul final aprobat la finalul adunării plenare a episcopilor portughezi, patriarhul Lisabonei, card. Manuel Clemente, președinte al Conferinței Episcopale din Portugalia, a subliniat că scrisoarea pastorală este o reflecție despre faptele din 1917, dar mai ales despre mesajul central de la Fatima care poate fi sintetizat în îndemnul de a se întoarce la Evanghelie.

Potrivit istoricilor, prima din cele șase apariții ale Sfintei Fecioare Maria în Valea Iria, lângă Fatima, pe atunci un sat pierdut în podișul Estremadura, a avut loc în 13 mai 1917. Pe 13 octombrie 1930 episcopul de Leira a recunoscut drept ”demne de crezare” aparițiile pe care le-au avut cei trei copii, autorizând cultul public față de Fecioara Maria de la Fatima. În 1942, papa Pius al XII-lea, a consacrat lumea întreagă Inimii Neprihănite a Mariei, în timp ce sfântul Ioan Paul al II-lea a atribuit Fecioarei de la Fatima mijlocirea cerească datorită căreia a scăpat cu viață în urma atentatului comis asupra sa pe 13 mai 1981 în Piața Sfântul Petru.

(rv – A. Dancă)



Sursa:ro.radiovaticana.va