Redescoperirea „gramaticii simplităţii”: iată unul din numeroasele îndemnuri ce-au presărat intervenţiile Papei Francisc la recenta Zi Mondială a Tinerilor, de la Rio de Janeiro.
Dacă Biserica se îndepărtează de simplitate „rămâne de cealaltă parte a porţii Misterului şi riscă să nu se facă înţeleasă de lume, a evidenţiat Pontiful. S-a putut constata totodată că simplitatea este trăsătura caracteristică a personalităţii şi a magisteriului Papei Francisc
Dezbrăcarea de luciul exterior şi de sofismele expresive, căci veşmântul şi limbajul lui Dumnezeu este cel al simplităţii. Chiar de la începutul pontificatului, prin exemplul său Papa Francisc ne învaţă zilnic Biserica şi pe fiecare creştin în parte, simplitatea – ca limbaj al lui Dumnezeu. De altfel analogia cu gestul concret făcut la începutul misiunii sale de celălalt Francisc, de Sărăcuţul din Assisi, este evidentă. Semnificaţia gestului despuierii de veşminte este cea a renunţării la bogăţie în favoarea libertăţii.
Cheia de lectură a gestului Sărăcuţului este simplitatea, simplitatea fiind şi trăsătura esenţială a comportamentul Papei Francisc, exprimată printr-un stil de viaţă a cărui sobrietate şi normalitate au devenit proverbiale. Simplitatea este totodată caracteristica unei acţiuni pastorale în măsură să zgâlțâie, căci nu oferă propunerea unei credinţe reci, ci solicită deschiderea minţii către inimă, bătând uşor, aşa cum le-a spus Pontiful episcopilor brazilieni, în catedrala din Rio de Janeiro:
Papa Francisc: „O altă lecţie pe care Biserica trebuie să şi-o amintească mereu este că nu se poate îndepărta de simplitate, altminteri uită limbajul Misterului şi rămâne în afara porţii Misterului şi, desigur, nu reuşeşte să intre în cei care pretind de la Biserică ceea ce nu pot să-şi dea ei înşişi, adică pe Dumnezeu. Uneori îi pierdem pe cei care nu ne înţeleg pentru că am uitat simplitatea, importând din afară şi o raţionalitate străină de lumea noastră. Fără gramatica simplităţii, Biserica se privează de condiţiile care fac posibil „să-l pescuiască" pe Dumnezeu în apele adânci ale Misterului său” (Discurs către episcopatul brazilian, 27 iulie 2013)
Simplitatea înseamnă de asemenea normalitate. Pentru ziariştii care se aflau la bordul avionului papal, la întoarcerea de la Rio de Janeiro, şi care au fost martorii unui extraordinar interviu acordat de Sfântul Părinte, trebuie să fi fost nemaipomenit să atingă cu mâna stilul direct, disponibilitatea şi impresionanta sa autenticitate. Chiar şi în privinţa chestiunilor spinoase, Papa a răspuns cu o sinceritatea care te făcea să te gândeşti la transparenţa cristalină a unui diamant şi care i-a dezorientat cumva pe jurnaliştii obişnuiţi cu mentalitatea potrivit căreia chestiunile vaticane sunt dificil de cunoscut, fiind câteodată greu de pătruns. Astfel, ziaristului care i-a cerut să-i dezvăluie secretul asupra genţii negre, Papa nu doar a glumit asupra unui vechi prejudecăţi, dar a dat totodată o suavă lecţie privind valoarea simplităţii:
Papa Francisc: „Nu aveam în geantă cheia bombei atomice! Îmi duceam singur geanta pentru că am făcut dintotdeauna acest lucru…. Ce era înăuntru? Maşina de ras, breviarul, agenda, o carte de citit – am avut o carte despre Sfânta Tereza a Pruncului Isus, căreia îi sunt devotat. Am avut mereu cu mine geanta, în călătorie: e normal. Şi trebuie să ne comportăm firesc”.
Se pare însă că zenitul în privinţa a ceea ce înseamnă „simplitate”, în concepţia Papei, s-a atins în partea de interviu în care s-a referit la Benedict al XVI-lea. Pontiful a vorbit despre raportul cu Papa emerit cu o asemenea rară amabilă spontaneitate încât întreaga concepţie acumulată în imaginarul colectiv despre modul destul de rigid al prelaţilor de rang înalt de a se prezenta în public s-a spulberat parcă într-o singură clipă.
Papa Francisc: „El locuieşte acum în Vatican şi unii îmi spun: cum este posibil acest lucru? Doi Papi în Vatican. Nu te încurcă? Nu face revoluţie împotriva ta? Ştiţi, sunt lucruri pe care unii le spun. Iar eu răspund cu aceste cuvinte: este ca şi prezenţa în casă a unui bunic, a unui bunic înţelept. Când într-o familie bunicul este prezent, acesta este venerat, iubit, ascultat. Benedict al XVI-lea este un om atât de prudent, care nu se amestecă. Eu i-am spus de atâtea ori: Sanctitate, primiţi oaspeţi, simţiţi-vă liber să vă organizaţi programul, veniţi cu noi…. A venit pentru inaugurarea şi binecuvântarea statuii Sfântului Arhanghel Mihail … Pentru mine este ca şi cum aş avea în casă un bunic: pe tatăl meu”.
În simplitatea invocată şi demonstrată de Papa Francisc se percepe acel element profund creştin, direct şi umil; se percepe acel continuu elan al carităţii faţă de alte persoane, însoţit de o căldură sufletească mereu vie, care nu depinde de o împărţire a circumstanţelor în excepţionale şi normale şi care nu este înfrânată de mecanisme protocolare şi nici subjugată unor norme de conduită de tip monarhic, care ar impune o expresivitate tipică unui tablou oficial şi o distanţă care să corespundă unor norme estetice împământenite, dar care îndepărteze de oameni. Papa şi-a expus cu claritate punctul de vedere în acest sens când a explicat că un păstor poate sta în faţa, în mijlocul sau în spatele turmei, dar nu într-o poziţie de superioritate:
Papa Francisc: „Uneori îi pierdem pe cei care nu ne înţeleg pentru că am uitat simplitatea, importând din afară şi o raţionalitate străină de lumea noastră. Fără gramatica simplităţii, Biserica se privează de condiţiile care fac posibil „să-l pescuiască" pe Dumnezeu în apele adânci ale Misterului său”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
