Ce ne-ar îndemna să vorbim despre Polonia, la un an după ZMT? Dacă, această țară este renumită pentru catolicismul fervent (nu este oare pământul Sfintei Faustina, al Sfântului Ioan-Paul al II-lea; nu a rezistat, cumva, timp de patruzeci de ani, regimului comunist?), ea merită, totodată, să fie mai bine cunoscută și pentru istoria sa, și pentru capacitatea polonezilor, de a-și reveni, de a lupta și de a reconstrui neîncetat.
Al Doilea Război Mondial revizitat
Administrația orașului Gdansk, din Pomerania, și un număr mare de istorici, au dorit să ofere marelui public, un nou muzeu, consacrat în întregime celui de-al Doilea Război Mondial; pentru a înscrie experiența Poloniei în contextul mondial și pentru a propune o istorie a războiului, văzută din perspectiva Europei Centrale și nu doar a Europei de Vest sau a Rusiei. Proiectul a fost lansat în 2008 și ar trebui finalizat în acest an.
Construită în apropiere de centrul orașului – pentru a facilita accesul turiștilor, dar și pentru simbolismul locației (zona fiind distrusă în întregime de către sovietici în 1945)–, pe un teren oferit de primărie, această clădire conține 5000 de m2 de mărturii, documente, filme, obiecte oferite adesea de către particulari, supraviețuitori, sau descendenți ai victimelor acestei teribile conflagrații. Începând cu Tratatul de la Versailles (pentru că anul trecut s-au succedat comemorările Primului Război Mondial, nu trebuie să uităm că acest tratat care încheia Primul Război, a plantat roadele pentru următorul, care avea să înceapă tocmai în Polonia), expune ascensiunea diferitelor ideologii ale secolului XX – comunism, nazism și fascism –, înainte de a aborda toate aspectele legate de Război în sine. Perspectiva militară, bine-înțeles, dar în același timp viața civililor, frica, deportările, rezistența și viața cotidiană, ... Sală după sală, o descoperim pe aceasta din urmă, nu doar pentru polonezi, ci raportată la întreagă lume. Una dintre dorințele inițiatorilor proiectului a fost de a face un muzeu, nu doar polonez, ci internațional. Vom găsi deci, atât ordine de mobilizare franceze, cât și documente chinezești. Reconstrucția unei străzi din Gdansk, așa cum arăta înainte de Război, sau a unei scene de război, cu un tanc (care a trebuit să fie așezat la locul lui, încă de când era construit muzeul!) sau un vagon, care a servit la transportul celor deportați către lagărele de concentrare, ne fac să intrăm de-a dreptul, în acele vremuri tragice, și ne pun în contact cu faptele însele.
Amenajat în peste douăzeci de săli, așezate în ordine mai întâi cronologică, apoi tematică, muzeul folosește întregul sprijin al tehnologiei moderne: clipuri video, ecrane interactive... Un proiect imens care, o dată finalizat, merită să fie vizitat. Acest muzeu îl completează pe cel deja existent, la Westerplatte, locul primului atac al lui Hitler. Acolo, pe 1 septembrie 1939, polonezii au încercat să facă față trupelor naziste. Pentru a comemora acea primă zi din septembrie 1939, a fost construit un muzeu, chiar pe locul unde a avut loc bătălia.
Aceste două muzee, consacrate celui de-al Doilea Război Mondial, îmbogățesc orașul Gdansk, care este, el însuși, un muzeu sub cerul liber. Pentru că în trecut, Gdanskul a cunoscut și perioade mai puțin triste, așa cum o demonstrează bogăția sa arhitectonică.
Un oraș istoric
Un pământ al istoriei, Gdanskul (Danzig pentru germani) a fost râvnit pe rând de germani și de sovietici. Situat pe malul Vistulei, și aproape de marea Baltică, a fost un oraș comercial bogat. Bogăția i se datora, în parte, și exploatării ambrei depuse pe plajele sale. Împăratul Nero trimitea aici emisari, pentru a procura prețioasa substanță. Orașul a păstrat urma trecutului său glorios, prin fântânile sale, construcțiile somptuoase, din cărămidă roșie, fațadele minunate ale imobilelor, decorate cu fresce sau picturi. Însă, atunci când a fost în mare parte bombardat la sfârșitul războiului, de către armatele sovietice, orașul ar fi putut să rămână în stare de ruină, sau să fie reconstruit în stil modern. Nu a fost cazul, căci dorința de a păstra urmele trecutului și de a transmite istoria, a antrenat reconstrucția aproape integrală a întregului centru al orașului, începând din anii șaptezeci. Ne vine greu să ne imaginăm că aceste superbe alei comerciale și piețe căptușite cu fațade renascentiste, n-au fost decât maldăre de moloz. Doar două sau trei fațade au supraviețuit bombardamentelor. Polonezii și-au arătat astfel determinarea în a transmite bogatul lor patrimoniu.
Bisericile sunt la loc de cinste, în această țară catolică
Cât despre biserici, mulțumită lucrării comune a clerului și a credincioșilor (autoritățile comuniste nu au contribuit la reconstrucția lor!), și acestea și-au văzut zidurile ridicate la loc. Adesea și ele cu fațade din cărămidă roșie, dar cu interiorul mai sobru, adunând comorile care au putut fi salvate din dărâmături. Un baptisteriu, picturi minunate, basoreliefuri, ... au revenit la locul lor. Din fericire, unele clădiri au reușit să scape în mod miraculos de bombe, cum e Bazilica „Sfânta Maria”, acea bijuterie din secolele XIV-XV, care găzduiește un minunat ceas astronomic, opera lui Hans Düringer (secolul XV). Parcurgând orașul Gdansk și împrejurimile, descoperim un popor mândru, înarmat cu voința de a transmite moștenirea și cultura sa, urmașilor și oamenilor care vin să viziteze acele locuri.
Aceeași dorință a dus la salvarea unei alte comori din împrejurimi: castelul teutonic din Malbork.
Cavalerii Teutoni (pe numele lor întreg: Ordo domus Sanctae Mariae Theutonicorum Ierosolimitanorum), al căror ordin a fost fondat în timpul celei de-a treia cruciade, și-au stabilit, la început, sediul la Veneția. Dar, dorind să se extindă, au răspuns invitației lui Conrad de Mazovia, în secolul al XIII-lea, venind să se instaleze în Pomerania, pentru a converti populația prusacă, păgână, din acele locuri.
Ei au umplut, de castele, mai mult sau mai puțin, impunătoare, această zonă a Poloniei, dintre care, cel mai important rămâne cel de la Malbork; construit în 1274, și multă vreme sediul central al Ordinului. Au mai rămas puține castele în Pomerania, și cel de la Malbork a suferit, ca și împrejurimile, în urma bombardamentelor sovietice – germanii se stabiliseră acolo în timpul războiului. Dar determinarea polonezilor s-a manifestat și aici prin reconstruirea fidelă a minunii arhitectonice. Constituit, la început, din trei părți (castelul de jos – dispărut în întregime, mediu și înalt), extins pe 21 de hectare, era de asemenea locul unde se întrunea capitulul Ordinului și găzduia generalul Ordinului, precum și numeroși cavaleri și frați. Se impunea o construcție mare și o întreagă infrastructură, care să poată susține o astfel de reședință. Puțin câte puțin, sală, după sală, și-au regăsit splendoarea și oferă un spectacol fabulos al istoriei, de ingeniozitate (având deja o instalație de încălzire prin pardoseală) și de căutare a frumosului (capele, bolți, etc.). Sfinții patroni ai Ordinului sunt reprezentați aici în repetate rânduri: Sfânta Caterina, Sfânta Barbara, Sfânta Doroteea și Sfânta Margareta. Fecioara are aici, desigur, un rol preponderent, cu superbele fresce sau sculpturi.
În cele din urmă, revenind la secolul XX și la Gdansk, de ce să nu evocăm și Centrul european „Solidarność”, care povestește istoria mișcării – născută chiar în acest oraș – și a luptei anticomuniste din Polonia și Europa? Cu o întindere de 3000 m2, și acest muzeu prezintă amintiri emoționante, poze, documente, jurnale, tablouri, piese de mobilier și altele... Șantierele navale din apropiere permit o escapadă pe urmele celor care s-au bătut pentru libertate. Această luptă și-a găsit sprijinul în credința catolică a celor care se opuneau comunismului, așa cum o demonstrează rolul important jucat de preoții din Gdansk.
O credință care radiază în întreaga țară, de la Częstochowa la Cracovia, și care se concretizează în tradiții milenare de procesiuni, devoțiuni sau alte forme de pietate. O țară în care cultura, artele (numeroase obiective sau monumente sunt înscrise în patrimoniul UNESCO), religia și mândria, se unesc pentru a da un exemplu de credință și de constanță exemplară.
Traducere: Ștefan Munteanu
