Trei lucruri ne interpelează apropo de evanghelia de astăzi.
În primul rând, omul este prin definiţie “Homo viator”, tot timpul în mişcare, tot timpul călător. De la începuturile creaţiei pornim înspre Ierusalimul ceresc. “Cineva” ar dori să ne oprească pe cale. Dacă nu să ne întoarcem din drum, atunci măcar să ne oprim. Are şi o soluţie la un astfel de blocaj: păcatul. Păcatul ne face să ne oprim, să greşim direcţia, să ne aşezăm la marginea drumului vieţii la fel ca orbul din Ierihon sau ca acest slăbănog. Isus vine pentru a ne scoate din paralizia păcatului şi a ne repune pe cale.
În al doilea rând, importanţa credinţei şi a mijlocirii pentru alţii şi a altora pentru noi. Isus vindecă paraliticul din evanghelie “văzând credinţa lor”, a celor patru care-l aduc la El. Nu ne mântuim singuri, ci şi datorită rugăciunilor celorlalţi: a părinţilor, a copiilor, a prietenilor şi a multora pe care îi vom ştii doar în Rai. Suntem chemaţi de aceea să purtăm şi noi targa altora.
În sfârşit, sensul miracolelor: “pentru ca să vedeţi că Fiul omului are puterea de a ierta păcatele”. Pe bună dreptate iudeii spun: “Doar Dumnezeu are puterea de a ierta”. În faţa lor şi în inima noastra stă acela care poate ierta, Fiul lui Dumnezeu. Vindecarea e ceva temporar: paraliticul vindecat se îndreapta oricum înspre moarte. Lazăr înviat din morţi, va muri oricum ca şi om. Isus ne dăruieşte adevărata vindecare, cea a sufletului, cea de păcate, care ne eliberează de umbra morţii şi ne face fii ai lui Dumnezeu, creaţi din ţărână, dar meniţi să împărăţim veşnic cu Cristos!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
