De pr. Carlos Padilla
Pe cine slujesc? „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va diprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona”. Dumnezeu sau banul. Dumnezeu sau puterea. Dumnezeu sau faima. Dumnezeu sau succesul. Pe cine-l slujesc?
Nu e un răspuns simplu. Nu trăiesc în afara lumii. Nu trăiesc uitat de oameni. Ci înaintea lui Dumnezeu. În mâinile Sale. De multe ori sunt tulburat din cauza lumii și de tot ceea ce îmi oferă. Vreau să mă gândesc doar la Dumnezeu. Să trăiesc în prezența Lui. Dar nu reușesc.
Lumea mă ademenește cu cântecele și atracțiile ei. Această lume creată de Dumnezeu. Această frumoasă lume, plină de prezența Sa.
Isus îmi cere, acum, să-L slujesc doar pe El. Să trăiesc pentru El, oriunde mă aflu. Să fac voia Sa în misiunea pe care mi-a încredințat-o. Dar nu știu dacă o să reușesc.
Cineva zicea: „Lăcomie și putere. Neliniște pentru notorietate și venerație. Dăruire, slujire, respect. Implicare, muncă și laudă... Nu împărăția mea, ci împărăția Ta, să se manifeste. Voința Ta, nu a mea. Nu numele meu, ci numele Tău, să fie sfințit. Renunț la gloria mea. A Ta este împărăția și puterea și mărirea”.
Vreau să trăiesc astfel. Nu împărăția mea, ci împărăția Sa. Acea împărăție a lui Dumnezeu care începe când eu decid să slujesc. Când atenția nu e pe mine însumi, încep să-l iubesc pe celălalt. Să-l slujesc pe Dumnezeu prin celălalt. Să-mi dau viața pentru Dumnezeu, să-l iubesc pe om.
Am un singur suflet. Și nu pot să-l împart. Dacă nu mă iubesc pe mine însumi, nu pot să-l iubesc pe aproapele meu. Dacă nu iubesc cu sinceritate pe om, nu pot să-l iubesc pe Dumnezeu.
Pe cine slujesc în realitate? De multe ori îmi dau seama că mă caut pe mine însumi în ceea ce fac. Încetez să mă gândesc la ceilalți și mă gândesc doar la mine. Încetez să caut iubirea dezinteresat, iar în sufletul meu izvorește doar o iubire din interes. Iubirea mea este egoistă și servilă.
Vreau să slujesc. Îngenunchez implorând pe Dumnezeu să-mi dea mai multe ocazii să slujesc. Dar în final sfârșesc preocupându-mă de propriul meu interes. De dorințele mele. Chiar și atunci când fac bine celor din jur, simt nevoia să mi se aducă mulțumiri.
Iar când mă rog în intimitatea sufletului meu, am senzația că ceea ce caut este o pace egoistă. Să fiu în pace cu mine însumi și cu ceilalți.
Nu e așa de simplu să-mi dau seama când slujesc altor domni și când îl slujesc pe Dumnezeu. În fiecare noapte trebuie să fiu motivat să privesc în sufletul meu, la puritatea gândurilor mele. Viața mea în lumina lui Dumnezeu.
Astăzi am auzit aceste cuvinte: „Lumea să vadă în noi slujitorii lui Cristos, administratorii tainelor lui Dumnezeu. Nu judecați înainte de timp: lăsați să vină Domnul. El va lumina ceea ce e ascuns în întuneric, și va arăta planurile sufletului”.
Nu judec intențiile mele finale, înclinațiile mele. Totul e confuz. Nu sunt intenții cu totul pure. Probabil în Cer. Aici îl las pe Dumnezeu să mă privească, să vadă realitatea mea mai mult ascunsă în rănile sufletului meu.
Vreau să fiu doar un slujitor fidel. Un om în serviciul oamenilor. În slujba lui Dumnezeu. E așa ușor să mă pierd și să slujesc alți patroni. Să slujesc puterea, faima, prestigiul.
Probabil am nevoie de mai mult, nu trebuie să trăiesc la periferia vieții mele: „Spiritul Sfânt este sufletul Trupului Mistic a lui Cristos. Dacă neglijăm sufletul, dacă nu ne deschidem lui fără rezervă, ne oprim la suprafața vieții spirituale”.
Am nevoie să mă încredințez lui Dumnezeu, Spiritului Sfânt, în fiecare zi. Să-mi pun viața mea în mâinile Sale, și să încetez să acționez. Doar așa Domnul, Isus, va fi în centrul vieții mele. Doar atunci totul, în sufletul meu, se va roti în jurul lui.
Vreau să ajut cu o inimă umilă. Cel care slujește, împărățește. Cel care slujește adevărul, și nu se folosește de el. E dificil să slujesc fără să mă pun la mijloc. De multe ori, omul care sunt, cad în ispite. Slujesc, dar în realitate mă slujesc pe mine însumi.
Munca mea e utilă. Mă pune într-o poziție de putere, de vanitate, de slavă deșartă. Sunt fericit când mi se recunoaște ceea ce fac. Când mi se mulțumește pentru generozitatea mea.
Dar în acest fel nu sunt generos. Caut binele meu. Doresc un loc special din care toți să mă vadă. Nu este o muncă ascunsă privirii oamenilor. Și când nu e observată, când ceilalți nu recunosc valoarea mea, plâng și sunt disperat. Vrea să fiu remarcat. Vreau să fiu apreciat.
Și apoi în vine în minte o frază pe care mi-a zis-o cineva: „Trebuie să dăruiești lumină, nu te pune în lumină”. Poate mă interesează mai mult să mă pun în lumină, să fiu recunoscut pentru valoarea mea.
Isus a venit doar să dea lumină. Nu a venit să se pună în lumină. Și a murit în întunericul crucii. Abandonat. Ai lui au încetat să-l slujească. Deoarece cine e pe cruce, de obicei rămâne singur. Cine cade în dispreț și uitare, își pierde și prietenii.
Cine slujește cu adevărat pe Dumnezeu încetează să strălucească în fața oamenilor. E lumină în prezența lui Dumnezeu. Strălucește pentru Dumnezeu. Chiar dacă noaptea oamenii nu reușesc să vadă această lumină care strălucește. Vreau să fiu un servitor fidel. Să-l slujesc pe Dumnezeu în cele mărunte, fără sa caut aprecieri și laude.
Vreau să slujesc, și nu să mă folosesc de autoritatea mea, de poziția mea, de numirea mea. Vreau să slujesc dezinteresat vieții altora. Să-mi pun viața mea în serviciul celor care au mai puțin. A celor care pot să-mi dea puțin. A celor care nu pot să-mi dea înapoi ceea ce le dau. Această slujire e mare. Este slujirea lui Isus, în viața Sa, în crucea Sa.
Traducere: AMR
