Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să cerem harul de a ne rușina de tentația ambiției

 
Să cerem harul de a ne rușina de tentația ambiției
  • 22 Feb 2017
  • 3315

Domnul să ne dea harul "sfintei rușinări" în fața ambiției, tentație care-i privește pe toți, inclusiv comunitățile ecleziale. Acesta este îndemnul central al omiliei papei Francisc din cadrul Sfintei Liturghii celebrată marți, 21 februarie, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

Amintind îndemnul lui Isus: "Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!", din Evanghelia după sfântul Marcu, capitolul 9, din liturgia zilei, pontiful a atras atenția asupra ambiției, tentație prezentă chiar și în parohii și în rândul episcopilor.

Pornind de la dificultatea discipolilor de a înțelege cuvântul lui Isus privitor la slujire, pontiful a explicat: «Erau oameni buni. Ei voiau să-l urmeze, să-l slujească pe Domnul, însă nu știau că nu era atât de ușoară calea slujirii, că nu era precum înrolarea într-o structură, într-o asociație de binefacere, ci era altceva. Și le era teamă de acest altceva.»

Oprindu-se și asupra tentației mondenității, care există încă de la începuturile Bisericii și care va continua să existe, Sfântul Părinte a amintit luptele existente chiar și în parohii pentru obținerea funcției de conducere a unei asociații, conflicte ce amintesc de discipolii care, pe drum, discutaseră unii cu alţii despre cine este mai mare.

Fără a lăsa la o parte ambiția unor preoți și episcopi de a păstori anumite parohii sau dieceze, pontiful a atras atenția că un astfel de comportament nu are nicio legătură cu urmarea lui Isus, ci aparține căii vanității, a mondenității, papa Francisc îndemnându-ne la implorarea harului de a ne fi rușine când avem asemenea tentații:
Papa Francisc: «Fie ca Domnul să ne dea harul de a ne rușina, de a simți acea sfântă rușine când suntem tentați de ambiție, întrebându-ne: 'Sunt oare capabil de asemenea dorințe? Când îl văd pe Domnul pe cruce, vreau oare să mă folosesc de el pentru a urca în carieră?' Domnul să ne dea harul simplității unui copil, harul de a pătrunde înțelesul căii slujirii. De asemenea, să ne dea harul de a ne întreba: 'Doamne, te-am slujit toată viața? Am fost ultimul dintre toți?' Să ne dea Domnul harul de a spune: 'Sunt o slugă nefolositoare'.»



Sursa:ro.radiovaticana.va