Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Rugăciune către Maica Domnului care desface nodurile (necazurile)

 
Rugăciune către Maica Domnului care desface nodurile (necazurile)
  • 20 Feb 2017
  • 8458

O, Mamă prea iubită şi Preasfântă Fecioară Maria, Tu care desfaci "nodurile" ce îi sufocă pe copiii Tăi, întinde-ţi mâinile milostive spre mine. Îţi încredinţez astăzi acest "nod" (numim necazul) şi toate consecinţele negative. Îţi dau acest "nod" care mă chinuie, mă face nefericit şi mă împiedică să mă unesc cu tine şi cu Fiul Tău, Mântuitorul meu. Cred cu tărie că poţi să desfaci acest „nod" pentru că Domnul Isus îţi dă întreaga putere. Tu eşti Mama mea, ştiu că vei face aceasta pentru că mă iubeşti cu însuşi iubirea Lui Dumnezeu. Maica Domnului, care desfaci "nodurile" vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

O, Mamă prea iubită, izvorul tuturor harurilor, inima mi se îndreaptă azi către tine. Recunosc că sunt păcătos şi am nevoie de ajutorul tău. Încredintez în mâinile tale acest "nod" şi te rog să mă ierţi că am neglijat adeseori harurile pe care tu le obţii pentru mine. Maica Domnului, care desfaci "nodurile" vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Preasfânta mea Mijlocitoare, Împărăteasa cerului, Tu ale cărei mâini primesc şi împart toate bogăţiile Cereşti. Depun în mâinile tale acest "nod" al vieţii mele. Îi cer iertare Părintelui Veşnic pentru greşelile mele ca Tu să poţi desface acest "nod" pentru a-mi uşura viaţa. Maica Domnului, care desfaci "nodurile" vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi multumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Maică Sfântă Preaiubită, care îi primeşti pe toti cei care te caută, îndură-te de mine. Depun în mâinile tale acest "nod" greu. El îmi alungă pacea, imi paralizează sufletul, mă impiedică să merg către Domnul meu, şi să-mi pun viaţa în slujba Lui. Desfă, te rog, acest "nod" din viaţa mea, o, Măicuţă Bună. Cere de la Fiul Tău iubit, vindecarea credinţei mele paralizate, care se lasă doborâtă. Mergi alături de mine, să încetez să mă tot plâng, să învăţ, să mulţumesc în fiecare clipă şi să surâd încrezator în puterea ta. Maica Domnului, care desfaci "nodurile" vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!

Mamă care desfaci "nodurile". Blândă, generoasă şi plină de iubire, mă îndrept către tine pentru a încredinţa încă o dată, în mâinile tale, acest nod. Îţi cer înţelepciunea lui Dumnezeu, ca să acţionez în lumina Spiritului Sfânt, pentru a deznoda toate aceste dificultăţi. Eliberează-mă de amărăciunea, de mânia şi de ura cauzate de acest "nod" în sufletul meu. Dă-mi blândeţea ta, ca să învăţ să meditez totul în tăcere în inima mea. Spiritul lui Dumnezeu să vină asupra mea pentru a trăi o viaţă nouă. Maica Domnului, care desfaci "nodurile” vieţii mele, roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!

Regina şi Mama Îndurării, îţi predau acest "nod" al vieţii mele. Şi te rog să-mi dai o inimă care să ştie să fie răbdătoare, în timp ce Tu desfaci acest "nod" greu al vieţii mele. Învaţă-mă să perseverez în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc şi rămâi mereu cu mine. Pregăteşte-mi inima pentru a sărbători cu îngerii Harul pe care tu eşti pe cale să mi-l obţii. Distruge capcanele care au provocat aceste "noduri" în viaţa mea. Îţi dau inima şi tot ce-mi aparţine: casa, familia, bunurile exterioare şi interioare, să-ţi aparţină pentru totdeauna. Să ştergi cu milostivirea ta lacrimile din ochii mei, şi să mă primeşti în braţele tale. Învăluieşte-mă în mantia ta de iubire, păstrează-mă sub ocrotirea ta. Te rog să-mi desfaci acest "nod" pentru totdeauna... Sper în tine Maica Domnului, care desfaci "nodurile" vieţii mele, roagă-te pentru mine!

Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preiubită!