În cadrul unui studiu apărut în jurnalul Căsătorie și familie, o echipă de sociologi a analizat programul unui eșantion de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani, în 1997 și apoi 2002, când aceiași copiii au avut între 12 și 17 ani, scrie Washington Post. Autorii apoi au analizat datele cu privire la succesul la învățătură și bunăstarea emoțională a micilor indivizi. Verdictul: nu apar legături sensibile între o stare generală mai bună și numărul de ore petrecute cu părinții. Singura excepție o reprezintă adolescenții, care sunt mai puțin susceptibili de a deveni delicvenți în cazul în care petrec o medie de șase ore pe săptămână în familie.
Studiul mai arată că timpul petrecut cu copiii poate fi chiar dăunător dacă părinții sunt stresați și obosiți. Acest fapt arată că timpul petrecut cu copiii trebuie să fie unul de calitate. Dar ce înseamnă "timp de calitate"? Într-un articol publicat pe site-ul Atlantico, Pierre Duriot, profesor în învățământul primar, a abordat problema. Pentru el, "nu timpul petrecut în același loc dă calitatea, ci relația. Acest timp petrecut împreună ar trebui să aibă un caracter educațional, cu discuții și activități dintre cele mai diverse".
După părerea profesorului, calitatea depinde de tipul de relație pe care o stabilim cu copiii: "Acest timp adesea este unul de fuziune, ce conduce la o formă de centrare permanentă a copilului în căminul familial." Aici este o problemă: timpul petrecut nu ar trebui să fie utilizat pentru a fuziona cu copilul, ci pentru a-i acorda independență. "Timpul petrecut este educativ atunci când ne învățăm copiii să prindă aripi pentru a avea propria lor viață, asigurându-ne că vor dori să se întoarcă în căminul familial, dar numai ocazional", conchide Pierre Duriot.
Traducere: ACC
